Deşi la nivel de adoptare a aquisului comunitar în materie de finanţe-bănci Romania stă destul de bine, cel puţin pană la 9 februarie – data următoarei şedinţe a Consiliului de Administraţie al BNR – Romania va avea cele mai mari dobanzi de intervenţie – 8,75% şi cele mai substanţiale rezerve minime obligatorii din noua UE-27: 20% la lei şi 40% la valută.
În ceea ce priveşte rezervele minime obligatorii ale băncilor comerciale nu se întrevăd prea curand mişcări de reducere. Dobanda de referinţă este şi ea extrem de controversată, în ceea ce priveşte evoluţia în 2007: pe de o parte, bancherii tot proclamă iminenta mărire la 9-9,5%; pe de altă parte, scăderea inflaţiei şi aprecierea semnificativă a leului sunt argumente ce recomandă o diminuare a acesteia. Ecuaţia cu două necunoscute va trebui însă rezolvată rapid, pană a ni se lipi eticheta de economie de piaţă cu caracteristici de nefuncţionalitate.
Odată cu integrarea, banca centrală va renunţa, pe măsură ce evoluţiile pieţei o vor permite, la măsurile neortodoxe care au reuşit să potolească dinamica exploziovă a procesului de creditare. Un prim pas va fi cel prin care avansul la un credit acordat persoanelor fizice nu va mai fi obligatoriu. Proiectul de modificare a normei se află în dezbatere publică şi va fi publicat în Monitorul Oficial după ce va dobandi caracter de lege. Cum băncile au numai de caştigat din noile reglementări, în martie cel mai tarziu, vor putea fi contractate primele credite fără avans, după cum a declarat consilierul guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu.
Cel puţin pană la 9 februarie, data următoarei şedinţe a Consiliul de Administraţie al BNR, Romania va avea cele mai mari dobanzi de intervenţie- 8,75% şi cele mai substanţiale rezerve minime obligatorii din întreaga comunitate europeană: 20% la lei si 40% la valută. Pe de altă parte, sunt discuţii în acest moment şi pentru schimbarea sistemului de clasificare a provizioanelor.
La o primă vedere, putem constata o situaţie paradoxală. Conform surselor statistice, inflaţia e în jurul a cinci procente, iar ecartul dintre aceasta şi dobanda de referinţă anunţată de banca centrală se menţine la aproape patru puncte procentuale. Ar rezulta un cost real al creditului – obţinut din diferenţa dintre cele două – foarte mare pentru o ţară care pretinde că iese din randul statelor în curs de dezvoltare. La nivel mondial, statele în curs de dezvoltare sunt împrumutate de FMI, Banca Mondială sau mari consorţii finaciare contra unor costuri de 3,4-4% plus dobanda pe plan internaţional, fie că e vorba de EURIBOR, fie că e vorba de LIBOR. Pentru statele cu economii de piaţă solide, acest adaos la dobanzile de bază – indiferent de moneda de calcul – se situează sub două procente. Sigur, aş putea fi contrazis cu argumentul riscului pe care l-ar putea prezenta moneda noastră naţională. Numai că statisticile anului 2006 nu susţin această idee: leul s-a situat pe locul 2 în lume ca nivel de apreciere, iar tendinţa sa se menţine pozitivă chiar şi în previziunile pe orizonturi de timp de 5-7 ani, realizate de agenţii de rating sau consorţii financaire internaţionale.
Mulţi analişti se aşteptau ca întărirea spectaculoasă a monedei naţionale, accentuată în luna decembrie, una care ne obişnuise an de an cu un trend invers, să constituie un argument suficient de solid pentru o uşoară reducere a dobanzii de politică monetară.
Pe de altă parte, bancherii din Romania tot trambiţează de luni bune că banca centrală va urca ştacheta cu încă 0,25 puncte procentuale. Sigur, această idee e sprijinită de interesul pe care îl au bancherii: odată ridicat strocul de către BNR, dacă mai adăugăm şi scumpirea creditului la nivelul Uniunii Europeane, se creează un argument suficient de bun pentru a creşte şi dobanzile practicate la credite pentru persoane fizice şi juridice. Că doar e mai uşor să faci profit astfel, decat din diminuarea propriilor costuri.
O dobandă cat de cat apropiată de cea a BNR mai practică doar Banca Ungariei, cu o rată de 8%, stat care se confruntă cu o reaprindere a inflaţiei.
Alt paradox
Nu ar fi singurul paradox pe care ni l-ar rezerva economia romanească. Aruncandu-ne o privire asupra proiecţiilor principalilor indicatori financiari pe 2007, constatăm o altă contradicţie: continuarea procesului de reducere a inflaţiei va fi făcut concomitent cu o creştere importantă a deficitului comercial, la 2,8%. Va rămane probabil un mare mister cum autorităţile de la Bucureşti vor reuşi să ferească atatea miliarde de euro de drumul către un consum care ar reaprinde inflaţia. La fel cum şi cheltuirea a peste 3 miliarde de euro în numai 2 luni de către ministrul Vlădescu se pare că lasă neatins sensibilul, de altfel, indicator numit inflaţie (la nivel statistic, pentru că din punctul de vedere al puterii de cumpărare, am simţit cu toţii scumpirile de sărbători).
Nu punem la îndoială capacitatea guvernatorului Mugur Isărescu de a încadra inflaţia în ţinta propusă şi în 2007. Dar va trebui să înţelegem odată faptul că BNR are propriile limite de intervenţie, iar fără un sprijin de la Palatul Victoria sau Ministerul Finanţelor, ele nu pot servi la nimic pe termen lung.
BNR a mai hotărat să menţină controlul asupra creditului – pe care a reuşit să-l readucă sub control. Însă, în primăvară, va deschide uşor portiţa, dacă prevederea privind eliminarea obligativităţii avansului la credit va fi legiferată. Despre reducerea rezervelor minime, deocamdată încă nu se poate vorbi, iar analiştii văd o normalizare a situaţiei abia în 2008.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
