– 54 de proiecte in valoare totala de aproape patru miliarde de euro, din care 75% sunt deja in curs de finalizare, au fost ratate de dragul acordurilor cu FMI – Coruptia – una dintre cauzele pentru care tara noastra nu e desemnata ca prioritara in actiunile de reabilitare a infrastructurii
La Bucuresti a avut loc, ieri, o noua intrunire a Consiliului Consultativ al Oamenilor de Afaceri (-Business Advisory Council-), organism format din 40 de investitori importanti din 20 de tari, care gestioneaza programul economic de reconstructie in Balcani, in cadrul Pactului de Stabilitate in Europa de Sud-Est. Coordonatorul special al programului, Erhard Busek, a explicat in deschiderea sesiunii plenare ca pana in prezent -avem o lista cu 54 de proiecte de reabilitare a infrastructurii regionale, din care 75% sunt deja in constructie, insumand costuri de 3,81 miliarde de euro-, iar premierul roman, Adrian Nastase, prezent la intrunire, a declarat ca -ideea initiala a unui <Plan Marshall> pentru Europa de Sud-Est s-a cam diluat intre timp, in contextul in care au aparut alte zone de conflict, dar noi trebuie sa incercam sa aducem aici cat mai multe capitaluri-.
Dincolo de declaratiile oficiale, mai mult sau mai putin optimiste, unii oameni de afaceri romani care au participat la intrunirea de ieri (si care, deocamdata, doresc sa-si pastreze anonimatul) ne-au dezvaluit cateva dintre motivele pentru care companiile romanesti nu au fost agreate sa participe efectiv – ca furnizori de materii prime, materiale sau forta de munca ori cel putin cu servicii auxiliare – la lucrarile executate in cadrul proiectelor desfasurate pana in prezent: -Adevarul este ca guvernul ar trebui sa incheie parteneriate cu firme sau consortii formate din firme private si sa garanteze (cu asa-numitele -garantii de suveranitate-) executia lucrarilor, dar FMI nu accepta ca statul sa mai apara ca garant in afaceri private. Asa ca participarea companiilor romanesti este pusa din start sub semnul intrebarii (din lipsa de garantii ferme), la care se adauga stigmatul coruptiei – strainii vor sa aiba siguranta ca banii nu vor fi cheltuiti aiurea, or imaginea Romaniei din acest punct de vedere nu ne e tocmai favorabila-…
Dupa parerea oamenilor de afaceri, solutia pentru ca firmele romanesti sa participe la programul de reconstructie este formarea de parteneriate si chiar de societati mixte cu marile concerne care sunt agreate in cadrul proiectelor de reconstructie in Balcani.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















