
Românii au fost interesați, la Târgul de Turism al României, de calitatea produselor turistice, siguranța călătoriei, destinații noi și oferte turistice premium, se arată într-un comunicat al Asociației Naționale a Agențiilor de Turism din România (ANAT).
Destinațiile interne cele mai solicitate pentru primăvara și vara acestui an au fost, conform ANAT, litoralul românesc — Mamaia aflându-se în topul preferințelor, stațiunile montane și de agroturism, Delta Dunării, pachetele balneare de refacere și tratament, în timp ce destinațiile externe cele mai cerute au rămas cele din anii anteriori — Grecia, Bulgaria, Turcia și Spania.
Interesul pentru destinații exotice și apetitul sporit pentru calitate și confort este un alt trend consolidat, iar circuitele de lux și ofertele premium în destinații exotice, Thailanda, Malaezia, Singapore, Kenya — sejur cu safari, Republica Dominicană, Insulele Seychelles sunt doar câteva dintre posibilitățile pentru care au optat vizitatorii aflați la târg. ANAT apreciază că și croazierele sunt în atenția turiștilor de când produsul a devenit mai accesibil, românii preferând Mediterana, Caraibele, Scandinavia și Țările Baltice.
Consumatorii de călătorii au fost interesați nu numai de reducerile de sezon sau facilitățile oferite cu ocazia târgului, dar și de facilități precum ,,plata în rate fără dobândă', 'zile gratuite de vacanță', asigurări medicale, storno, transferuri sau excursii la destinație oferite bonus.
Dan Marin
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















