O parte a actiunilor RomTelecom aflate in proprietatea statului vor fi listate la Bursa de Valori Bucuresti sau pe pietele straine, cel mai probabil pana la finele anului, operatiunea fiind facilitata de vanzarea diviziei de telefonie mobila, CosmoRom, catre firma elena CosmOTE.
Reprezentantii CosmOTE si cei ai RomTelecom au semnat, vineri, un acord potrivit caruia firma greceasca va plati 120 milioane de euro pentru un pachet de 70% din actiunile CosmoRom, companie aflata in impas financiar.
Datoriile CosmoRom catre furnizorii de echipamente si actionarul principal, RomTelecom, au fost evaluate la aproximativ 200 milioane de euro.
Ministrul Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei, Zsolt Nagy, a declarat, vineri, ca o data cu rezolvarea situatiei financiare a CosmoRom, un pachet de actiuni al RomTelecom aflat in proprietatea statului roman va fi cotat pe Bursa de Valori Bucuresti.
-Ministerul Comunicatiilor va selecta un consultant care ne va spune cand si cate actiuni vom lista pe Bursa de Valori Bucuresti sau pe burse externe. Probabil ca pana la finele anului sau la inceputul anului 2006, statul roman va lista actiunile RomTelecom pe piata de capital-, a spus Nagy.
Infiintata in 1999, CosmoRom si-a inceput activitatea in anul 2000 si avea, la sfarsitul anului 2004, o cota sub 1% din piata de telefonie mobila. Operatorul este controlat in proportie de peste 99,9% de RomTelecom. CosmoRom a raportat, in intervalul 1999-2003, pierderi cumulate de aproape 7.500 miliarde de lei. Actiunile RomTelecom sunt detinute de OTE – 54,01% si statul roman – 45,99%, prin Ministerul Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















