Sesiunea bursiera de ieri continua seria -de vacanta- care s-a instituit in ultimele saptamani la Bursa de Valori Bucuresti (BVB). Au fost rulate 28,2 milioane de actiuni, totalul tranzactiilor perfectate ridicandu-se la doar 17,5 milioane RON. Valoarea totala a schimburilor cu titlurile celor cinci Societati de Investitii Financiare (SIF) a fost de 5,06 milioane RON. Indicele BET-FI a incheiat sedinta de ieri cu o depreciere de 0,42%. Cea mai mare scadere, cu 0,85%, a fost inregistrata de actiunile SIF 4 Muntenia, ultimul pret fiind de 1,1700 RON/actiune. SIF 5 Oltenia a fost cel mai tranzactionat emitent la aceasta categorie, cu un rulaj de 2,22 milioane RON. Cu un pachet de 385.000 de actiuni ale SIF 5 a fost incheiata, ieri, si o tranzactie speciala (deal), la cursul de 1,7000 RON/actiune. Pretul de inchidere pentru titlurile SIF 5 a fost de 1,7100 RON/actiune, fara variatie fata de cursul zilei precedente. Tot fara variatie de pret a incheiat, ieri, si SIF 2 Moldova, la 1,4700 RON/actiune. In sectorul financiar, SIF 1 Banat-Crisana a ocupat pozitia a doua, cu o valoare a tranzactiilor de 858.449 RON. La pretul de 1,6300 RON/actiune a fost perfectata o tranzactie deal cu 153.000 de actiuni SIF 1, iar pretul final al sedintei s-a stabilit la 1,6100 RON/actiune, in scadere cu 0,62%. Cursul titlurilor SIF 3 Transilvania, ieri, cu 0,60%, incheind sedinta la 1,6500 RON/actiune. Tranzactiile SIF 3 si SIF 4 au insumat, ieri, 1,17 milioane RON.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info





















