Home Economic-Financiar SIF-urile risca sa fie nationalizate

SIF-urile risca sa fie nationalizate

DISTRIBUIŢI

Proiectul de lege care urmeaza sa reglementeze, in ansamblu, piata romaneasca de capital si activitatea organismelor de plasament colectiv continua sa-i nemultumeasca pe toti reprezentantii societatilor de profil: capitolul referitor la societatile de investitii financiare (SIF) a fost exclus din textul proiectului. Astfel ca, pentru aceasta categorie, raman doar trei variante de administrare, in conditiile unui -vid legislativ-: conducerea de catre o societate separata (numita -societate de administrare- – creata deja, pentru SIF Muntenia), controlata direct de reprezentantii investitorilor; supravegherea continua a activitatilor – de catre Comisia Nationala a Valorilor Imobiliare (CNVM) sau… nationalizarea (numita oficial -administrare speciala-, cum s-a intamplat in cazul Bancii Agricole!). Declaratiile oficialitatilor converg spre ultima varianta – nationalizarea -, considerandu-se ca aici s-ar face -operatiuni incrucisate- sau, in orice caz, manevre ilegale. Sub acoperirea acestor acuzatii, preluarea de catre stat a administrarii SIF-urilor este prezentata ca -solutie ultima-, desi aceste societati apartin prin definitie sectorului privat. Altfel spus, activitatile SIF – in loc sa fie reglementate prin viitoarea Lege a organismelor de plasament colectiv, asa cum s-a propus – vor ramane fara un temei legal, adica numai bune de preluat in -administrare speciala-, de catre stat…

-Vedetele- bursei starnesc invidie

Inainte de toate, trebuie mentionat ca SIF-urile sunt singurele societati ale caror actiuni, tranzactionate pe Bursa de Valori, si-au depasit valoarea nominala. Astfel de evolutii, in loc sa transmita mesajul ca aici se practica un management eficient (dovada, rezultatele obtinute), provoaca reactii de-a dreptul invidioase, inclusiv trimiterea unor -controale severe- asupra acestor societati. Iar pe linie legislativa – modalitatea corecta de reglementare a pietei -, tocmai SIF-urile sunt cele care vor fi excluse din prevederile viitoarei legislatii. Culmea este ca aceste prevederi, in care se cere controlul atent al fiecarei operatiuni efectuate de SIF-uri, au fost facute la propunerea reprezentantilor… SIF-urilor, insa si acest capitol a fost exclus din viitoarea lege (de altfel, pentru controlul activitatilor administratorilor, SIF-urile si-au format deja cate un -consiliu de incredere-, compus din reprezentantii investitorilor – care, firesc, sunt direct interesati de performantele plasamentelor efectuate). Astfel incat concluzia la care ajung analistii, dar si membrii colectivelor de conducere a acestor societati este ca din viitoarea Lege privind organismele de plasament colectiv -se exclude intentionat capitolul referitor la SIF-uri-. Pentru ca, imediat dupa intrarea in vigoare, SIF-urile sa fie considerate -in afara legii- si sa intre in -administrare speciala-…

Completari importante, refuzate din motive necunoscute

Pana in prezent, toate normativele referitoare la piata de capital au fost respectate -la sange- de catre administratorii SIF-urilor si, in plus, ei propun acum completarile necesare unei legiferari complete: – definirea organismelor de plasament colectiv cu capital fix; – dimensiunea capitalului social minim acceptat (doua milioane de euro); – modalitatile de constituire (prin subscriere publica, asa cum, de altfel, s-au si format actualele societati), supravegherea si controlul acestora (de catre CNVM si celelalte institutii abilitate); – reprezentarea actionarilor in AGA (numarul actionarilor SIF este de ordinul milioanelor, iar organizarea unei adunari generale ar fi dificila si costisitoare, astfel ca se practica alegerea unor reprezentanti ai investitorilor, care participa la intrunirile ordinare); – atributiile Consiliului de Administratie si ale Consiliului Reprezentantilor Actionarilor; – auditarea, de catre un cenzor extern, autorizat de CNVM; – obligatiile de raportare, calculul valorii activelor nete, registrele si bilanturile (semestriale si anuale).

Practic, exact reglementarile care lipsesc, acum, din legislatia pietei de capital – cele privind activitatea -vedetelor- acesteia – urmeaza a fi excluse din viitoarea lege. Iar consecintele nu vor intarzia sa apara: preluarea de catre stat in -administrare speciala- (pentru care precedentul -Banca Agricola- este elocvent), intrucat falsurile scandaluri legate de SIF-uri vor conduce la ideea ca acestea nu pot fi controlate decat de organele statului. Adica, nationalizarea acestor entitati private, care si-au dovedit deja eficienta.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.