A doua zi dupa declaratiile-soc ale ministrului finantelor privind impozitarea castigurilor obtinute la Bursa, sedinta de tranzactionare de la Bursa de Valori Bucuresti a fost oprita, la ora 13.15, -din motive tehnice-. La momentul inchiderii acesteia, indicele bursier BET scazuse cu peste 10%, pentru ca, la reluarea sedintei, la ora 14.00, sa indice o depreciere de 4%. Directorul general al BVB, Stere Farmache, a declarat ca BET a indicat o scadere mult mai mica pe fondul comunicatului Ministerului Finantelor Publice, care facea precizari privind impozitarea cu 10% a castigurilor obtinute in urma tranzactionarii de actiuni. Comunicatul oficial al BVB explica inchiderea sedintei prin defectarea sistemului de tranzactionare Horizon. Pentru a nu fi defavorizati doar unii investitori, BVB a hotarat sa inchida si sistemul Arena, care functiona normal.
Ministerul Finantelor (MF) a emis un comunicat in care face precizari privind impozitarea cu 10% pe actiuni, precizari pe care, in opinia directorului general al Bursei, trebuia sa le faca mai devreme. In ceea ce priveste modificarea pragului de detinere de actiuni la SIF-uri, presedintele Comisiei buget-finante din Camera Deputatilor, Varujan Vosganian, declara ca acest lucru se poate face fie in cadrul AGEA a SIF-urilor, fie ca urmare a emiterii unei legi. Vosganian a mai spus ca va avea o intalnire cu ministrul finantelor pentru a-l convinge ca actiunile Bursei sa se distribuie intre brokeri gratuit.
Actiunile SIF 1 Banat-Crisana, SIF 3 Transilvania, SIF 4 Muntenia si SIF 5 Oltenia au reinceput, ieri, tranzactionarea la BVB, in urma comunicatelor trimise de catre acestea Bursei, in care se precizeaza ca problema pragului de detinere la una din aceste societati de investitii este exclusiv a actionariatului SIF-ului respectiv. SIF 5 a anuntat ca, la prima sedinta a Consiliului de Administratie, va propune organizarea AGEA pentru discutarea cresterii pragului de detinere din capitalul social la 1%. SIF 2 Moldova a stabilit deja data la care va avea loc AGEA, si anume pe 22 aprilie 2005, in cadrul careia se va pune problema majorarii limitei de detinere la 1%. Directorul general al Bursei, Stere Farmache, a afirmat ca nu stie cum se va solutiona problema pragului de detinere din capitalul social al SIF-urilor, insa, in prezent, Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM) lucreaza la o instructiune in urma careia se va stabili procentul ce va reprezenta limita de detinere de actiuni la aceste societati. Stere Farmache este de parere ca Ministerul Finantelor trebuia sa emita comunicatul privind pragul de detinere la SIF-uri cu doua zile in urma, si nu ieri, pentru a evita eventualele interpretari din partea investitorilor. Reprezentantul BVB mai spune ca de data aceasta, in comunicat, Ministerul Finantelor face diferenta intre investitia pe termen scurt si cea pe termen lung, precizare esentiala.
MF reformuleaza problema pragului de detinere la SIF-uri
Potrivit comunicatului Ministerului Finantelor, castigurile obtinute pe piata de capital, dupa 1 aprilie, vor fi impozitate cu 1%, cota aplicata diferentei dintre valoarea actiunilor la 31 martie si pretul de cumparare, la care se va adauga 10%, cota perceputa pentru diferenta dintre pretul de vanzare si ultima cotatie din luna martie. In cazul in care actiunile vor fi detinute pe o perioada de minimum un an, calculata dupa 1 aprilie 2005, indiferent de data achizitionarii, profiturile obtinute din vanzarea acestora vor fi impozitate cu 1%, ca si pana in prezent. Pentru tranzactiile efectuate exclusiv dupa 1 aprilie, profitul obtinut din cumpararea-vanzarea de actiuni va fi impozitat cu o cota de 10%. Astfel, castigurile speculative obtinute de catre investitorii care isi vand titlurile intr-o perioada mai redusa de un an sunt impozitate cu cote mai mari. MF considera ca nivelul redus al impozitului pe aceste castiguri, asa cum a fost pana in prezent, nu a demonstrat ca reprezinta un argument pentru a atrage mai multi investitori straini pe piata.
Consultari intre reprezentantii BVB, CNVM si parlamentari
Reprezentantii Bursei de Valori Bucuresti (BVB) s-au intalnit ieri cu cei ai CNVM si cu parlamentari din Comisia de buget-finante din Camera Deputatilor pentru a lamuri un alt aspect -fierbinte- al pietei de capital, si anume transformarea BVB in societate pe actiuni. Presedintele comisiei, Varujan Vosganian, a declarat ca va avea o intalnire cu ministrul finantelor pentru a-l convinge sa fie de acord cu transferarea actiunilor Bursei, gratuit, catre cele 67 de societati de servicii de investitii financiare. In prezent, CNVM se opune privatizarii BVB, din cauza ca MF nu s-a hotarat daca sa se imparta actiunile gratuit intre brokeri s-au acestia sa plateasca cinci milioane de euro, suma la care este evaluata Bursa. Vosganian spune ca nu este firesc ca statul sa-i puna pe brokeri sa plateasca actiunile, atata timp cat BVB nu s-a imprumutat la stat. Parlamentarul a precizat ca aceasta modalitate de preluare a actiunilor institutiei bursiere poate fi stabilita prin modificarea Legii pietei de capital. In ceea ce priveste problema SIF-urilor, Varujan Vosganian a afirmat ca reprezentantii celor cinci societati de investitii vor fi chemati la Comisia de buget-finante in vederea stabilirii necesitatii majorarii pragului de detinere. In acest sens se va face o analiza a evolutiei financiare a fiecarui SIF si a modului cum au fost respectate interesele actionarilor. Dupa convenirea limitei de detinere de actiuni la aceste societati, impreuna cu MF si CNVM, vor fi luate in calcul doua variante de aplicare a acestei hotarari, aceea ca SIF-urile sa modifice pragul in cadrul AGEA sau sa se schimbe limita de 0,1% ca urmare a emiterii unei legi.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















