SUA are parghii economice importante in Ucraina
Tarile occidentale dispun de parghii economice in Ucraina, pe care le pot utiliza in cazul unui eventual -derapaj politic-, a afirmat presedintele Bancii Europene pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD), Jean Lemierre, intr-un interviu acordat ziarului -Les Echos-.
-Statele Unite au o parghie esentiala, ajutorul de 200 milioane de dolari acordat anual Ucrainei, al treilea ca valoare dupa cele oferite Israelului si Egiptului. Retragerea ajutorului ar fi un semnal negativ pentru banci si investitori straini-, a subliniat Lemierre.
Profitul brut al Orkla a crescut cu 10%
Grupul norvegian Orkla a raportat un profit brut de 2,1 miliarde de coroane norvegiene, adica circa 262 milioane de euro, pentru primele noua luni ale acestui an, cu 205 milioane de coroane mai mult decat in perioada similara a anului trecut.
Potrivit unui comunicat al companiei, profitul operational a fost de 864 milioane de coroane, adica 106 milioane de euro, cu 485 milioane de coroane mai putin decat in 2003.
BT si-a vandut actiunile la Eutelsat
Grupul British Telecom (BT) si-a vandut, vineri, participatia de 15,8% la operatorul francez de satelit Eutelsat fondului de investitii GS Capital Partners 2000, pentru 363 milioane de lire sterline, adica 675 milioane de dolari. Tranzactia va fi definitivata pana la sfarsitul acestui an fiscal. Reteaua Eutelsat de 24 de sateliti acopera Europa, Asia si continentele americane si este utilizata de industria media si de divertisment.
Conducerea Honeywell vrea legi mai permisive
Dave Cote, presedintele CEO al companiei Honeywell, a facut apel la Uniunea Europeana pentru a adopta politicile ce faciliteaza tranzitiile rapide catre noi modalitati de a dezvolta afaceri. El a pledat pentru ca noul parlament extins sa voteze legi care sa incurajeze antreprenoriatul. -Extinderea recenta a UE reprezinta o miscare indrazneata pentru a face din UE o si mai mare forta economica globala-, a declarat recent Dave Cote.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















