Petrolul umfla costurile calatoriilor aeriene
Compania aeriana British Airways va aplica in acest an o suplimentare a costurilor cu 326 milioane de euro din cauza cresterii preturilor carburantilor. Directorul de marketing si vanzari al companiei, Martin George, a declarat ca situatia este extrem de problematica. Pretul kerosenului este principalul cost care influenteaza veniturile companiei. Carburantul a avut o pondere de 14% din costurile British Airways in anul financiar 2003.
Yahoo si-a triplat profitul
Profitul companiei Yahoo, operatorul celui mai vizitat portal Internet din lume, s-a triplat in trimestrul al treilea al anului fata de aceeasi perioada a lui 2003, datorita cresterii veniturilor din publicitate si a achizitiei firmei Ouverture Services. In aceasta perioada, Yahoo a inregistrat un profit net de 253,3 milioane de dolari, adica 17 centi pe actiune, cresterea reflectand contributia companiei Overture Services, preluata de Yahoo in octombrie 2003, pentru 1,63 miliarde de dolari.
OMV mareste investitiile in MOL
OMV, grupul petrolier lider din Europa Centrala si de Est, a anuntat ca a marit investitiile in capitalul social al MOL, compania ungara de petrol si gaze, de la aproximativ 9% la 10,00%. Prin marirea participatiei la 10,00% si mentinerea sa la acest nivel, cota OMV in MOL se claseaza ca si participare internationala in companie, fapt ce permite o taxare mai favorabila a companiei. Investitia s-a dovedit a fi, pana acum, una de succes din punct de vedere financiar, pretul actiunilor MOL si OMV crescand puternic de la momentul investitiei, in anul 2000.
GM isi reduce activitatea din Europa
Grupul american General Motors, cel mai mare constructor auto mondial, se pregateste sa anunte concedieri masive in cadrul activitatilor deficitare din Europa, ceea ce cauzeaza ingrijorari in special in Germania. Potrivit presei germane, grupul american ar urma sa anunte, astazi, concedierea a aproximativ 11.000 de angajati, adica o sesime din numarul total al angajatilor GM din Europa.
Cip-urile aduc profituri mari
Profitul companiei americane Intel, cel mai mare producator de cipuri din lume, a crescut cu 15% in trimestrul al treilea al anului, fata de aceeasi perioada din 2003, datorita cresterii vanzarilor de calculatoare personale.
In aceasta perioada, castigurile companiei au totalizat 1,91 miliarde de dolari, fata de 1,66 miliarde de dolari in trimestrul trei al anului 2003. Veniturile Intel, considerate de analisti ca fiind un punct de referinta pentru sectorul tehnologiei, au atins 8,47 miliarde de dolari, de la 7,83 miliarde de dolari in aceeasi perioada a anului precedent.
Comisia Europeana cheama Germania in instanta
Comisia Europeana a actionat, ieri, in justitie statul german pentru ca nu a abrogat o lege care interzice companiilor straine sa preia compania Volkswagen. CE a cerut, in mod repetat, Germaniei sa abroge legea referitoare la Volkswagen, pentru ca ofera Landului Saxonia, unde este inregistrat cel mai mare producator auto din Europa, posibilitatea de a controla compania fara sa detina pachetul majoritar de actiuni. Actul normativ prevede ca Saxonia controleaza 20% din drepturile de vot si are asigurate locuri in consiliul de administratie indiferent de numarul de actiuni pe care le detine.
Egiptul cere acces la -Proiectul Nabucco-
Egiptul este interesat sa aiba acces, ca furnizor de gaze naturale, la proiectul Nabucco, gazoductul care va lega regiunea Marii Caspice de Europa Centrala si care urmeaza sa fie finalizat pana in anul 2010. -Suntem in negocieri cu Comisia Europeana pentru a face o legatura intre conducta de gaze construita de statele arabe care traverseaza Iordania si Siria si gazoductul Nabucco-, a declarat, ieri, ministrul petrolului din Egipt, Sameh Fahmi.Valoarea totala a proiectului este estimata la 4,4 miliarde de euro, fiecare tara participanta urmand sa construiasca portiunea care ii revine.
Raiffeisen acorda un imprumut Vietnamului
Banca de Comert Exterior a Vietnamului (Vietcombank) a anuntat ca a semnat un acord de imprumut pentru un credit de 150 milioane de dolari, acordat de banca austriaca Raiffeisen. Acest credit, rambursabil pe o perioada de cinci ani, este destinat sa ajute banca vietnameza de stat sa-si creasca rezervele de valuta straina pentru a putea raspunde cererilor venite din partea societatilor vietnameze, a precizat un responsabil al Vietcombank. Institutia citata a precizat ca intentioneaza sa gaseasca si alte credite similare in viitor pentru a-si restructura resursele financiare.
Carrefour ramane pe piata japoneza
Grupul francez Carrefour SA a dezmintit informatiile de presa potrivit carora intentioneaza sa paraseasca piata japoneza. -Carrefour Japonia nu se va retrage de pe piata japoneza-, a declarat directorul general al filialei japoneze a grupului Carrefour, Louis Dubois. Cotidianul american -Wall Street Journal- a informat, luni, pe pagina sa de Internet ca grupul Carrefour intentioneaza sa-si vanda cele opt magazine din Japonia pentru o suma de aproximativ 400 milioane de dolari.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















