Scandalul dintre societatile de taximetre si Oficiul Concurentei, care a izbucnit public in urma cu doua zile, ca urmare a doua legi care se bat cap in cap, nu este -la prima abatere-.
Cu cateva zile inainte de Paste, iepurasul i-a adus Asociatiei Nationale a Patronatului Operatorilor de transport in Regim de Taxi (ANPORT) un -cadou- neasteptat. Astfel, asociatia a fost amendata cu 80 milioane de lei, pentru simpla intentie de a se conforma legii, atunci in faza de proiect. In toamna anului trecut, Primaria Bucuresti le-a cerut patronilor din domeniul taximetriei sa-si precizeze punctul de vedere in legatura cu nivelul minim al tarifului pe kilometru care urma sa fie stabilit in urma intrarii in vigoare a legii taximetriei. Doar pentru ca asociatia a trimis la primarie aceasta estimare (6.000 de lei/km), Oficiul Concurentei a gasit de cuviinta sa amendeze asociatia, pentru practici anticoncurentiale.
-Am trimis aceasta adresa la primarie pentru ca ne-a fost solicitata, insa nimeni nu a marit tariful-, ne-a declarat presedintele asociatiei, Robert Meghesi, patronul societatii Taxi 2000. El a precizat ca, de altfel, dupa adresa la primarie, singura care a majorat tariful de pornire a fost societatea Cristaxi, nemembra a asociatiei si al carei patron, Ilie Anghel, a fost cel mai vehement contestatar al scumpirilor. Potrivit presedintelui ANPORT, asociatia a introdus deja o cerere de contestare a amenzii primite de la Oficiul Concurentei, pe care o considera ca fiind neintemeiata.
De altfel, in conformitate cu Legea 38/2003 a taximetriei, asociatia, impreuna cu municipalitatea bucuresteana, a stabilit deja ca tariful minim pentru calatoria cu taximetrul va fi de 6.000 de lei/km, iar cel maxim – de 9.000 de lei. Si aceasta intelegere a fost contestata de Oficiu, pe motiv ca vine in contradictie cu prevederile Legii concurentei. Aceasta contradictie a fost insa semnalata de reprezentantii asociatiei presedintelui Ion Iliescu inainte de promulgarea legii, care a aparut insa in -Monitorul Oficial- fara nici o modificare in acest sens.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















