Home Economic-Financiar Titlurile de stat se vor tranzactiona si la bursa

Titlurile de stat se vor tranzactiona si la bursa

DISTRIBUIŢI

Titlurile de stat vor putea fi tranzactionate si prin intermediul pietei de capital, nu numai prin banci, ne-a declarat directorul general al Directiei Generale a Trezoreriei Statului din cadrul Ministerului Finantelor, Enache Jiru. Acest lucru va fi posibil teoretic chiar din aceasta saptamana, dupa ce va fi publicat Regulamentul ce va reglementa piata secundara a titlurilor de stat. Realizat de Ministerul Finantelor, Regulamentul amintit trebuie avizat si de Banca Nationala a Romaniei (BNR) pentru a putea intra in vigoare. Potrivit sefului Trezoreriei Statului, principalii intermediari pe piata secundara a titlurilor de stat vor fi tot bancile, insa anumite serii de emisiuni vor fi trimise si bursei.

In fapt, pe piata de capital se vor tranzactiona numai acele titluri care au maturitati mai mari de un an. De altfel, prin faptul ca dobanda aferenta acestora poate fi incasata nu numai la scadenta, ci la anumite intervale de timp, la fel ca in cazul dividendelor, acestea se aseamana foarte mult actiunilor. Demersurile reprezentantilor pietei de capital autohtone, pentru a obtine tranzactionarea titlurilor de stat prin intermediul bursei, s-au soldat, astfel, cu un succes doar partial. -Nu putem restrange tranzactionarea doar la piata de capital, care este una limitata, deoarece avem nevoie de o imfrastructura cat mai mare, pentru a reduce costurile finantarii datoriei publice-, arata Enache Jiru.

Emitentul titlurilor, care in acest caz este statul, are nevoie sa construiasca o infrastructura cat mai larga, cu cat mai multi participanti, pentru a atrage un volum mare de lichiditati. -Or, bursa este un loc fizic unde sunt lasati sa participe doar intermediari, nu si cumparatori. Este, deci, o piata limitata, in care accesul cumparatorilor este dificil. Eu, ca emitent, vreau ca instrumentele mele sa fie cat mai ieftine-, adauga Jiru. Potrivit afirmatiilor sale, acesta este motivul pentru care peste tot in tarile dezvoltate piata secundara a titlurilor de stat s-a dezvoltat extrabursier. In astfel de tari, bursele au, oricum, destula materie prima pentru a-si desfasura activitatea, neavand nevoie pentru aceasta si de titlurile de stat sau avand nevoie doar in mica masura, de circa 8-10% din tranzactiile totale cu titluri. In Romania insa, la fel ca in majoritatea tarilor in tranzitie, piata de capital nu are suficienta materie prima, incepand sa se dezvolte mai tarziu decat piata monetara, motiv pentru care cauta o cale de relansare in tranzactile cu titluri de stat. -In Ungaria sau Cehia, titlurile sub un an se tranzactioneaza extrabursier, pe piata de capital avand acces doar 15% din acestea, respectiv cele cu maturitati de peste un an. Pana in prezent, acest lucru nu a fost posibil la noi, deoarece legislatia a interzis tranzactionarea unei valori mobiliare pe doua piete in acelasi timp-, explica seful Trezoreriei Statului. Pentru Romania, brokerii estimeaza ca la inceput vor ajunge pe bursa circa patru-cinci procente din titlurile de stat tranzactionate, urmand ca acest procent sa creasca in doi-trei ani pana la 10-15%.

O data cu noul Regulament ce va aparea in aceasta saptamana, tranzactionarea concomitenta a titlurilor de stat pe doua piete va fi posibila. Va aparea, astfel, un pret la bursa si altul extrabursier, astfel incat acelasi titlu va putea fi cumparat de o persoana pe o piata si vandut pe alta. -Este vorba de arbitraj si nu de speculatie, arbitraj care va uni cele doua piete. O banca, spre exemplu, isi va putea infiinta un SVM care va cumpara titluri pe bursa, urmand sa vanda, apoi, aceste titluri pe piata extrabursiera-, precizeaza Enache Jiru.

Noul Regulament ce va reglementa piata secundara a titlurilor de stat va incerca sa remedieze cea mai mare parte a deficientelor actuale in domeniu, arata seful Trezoreriei Statului. In tarile dezvoltate, titlurile de stat pentru populatie si cele destinate agentilor economici sunt unificate. La fel se va intampla si la noi, regimul diferentiat actual al acestora urmand sa dispara.

Importanta pietei secundare a titlurilor de stat nu rezida numai in faptul ca aceasta serveste la implementarea politicii monetare a BNR, prin controlarea lichiditatii sistemului cu ajutorul instrumentelor monetare. Utilitatea acestei piete va fi resimtita de toti participantii, pentru propria lor lichiditate. Plasamentele in titluri de stat nu vor fi blocate pana la scadenta. Daca, dintr-un motiv sau altul, detinatorul va dori sa-si vanda titlurile cumparate, pentru a face rost de lichiditati inainte de scadenta, va avea aceasta posibilitate fara a pierde dobanda, asa cum se intampla in cazul -spargerii- unui depozit la termen. Vanzarea unui titlu inainte de scadenta poate aduce detinatorului castig sau pierdere, in functie de fluctuatiile pietei.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.