Pana la inceputul saptamanii viitoare, toti contribuabilii care au obligatia de a depune declaratii pentru veniturile obtinute anul trecut trebuie sa primeasca acasa, prin posta, plicul de la Agentia Nationala de Administrare Fiscala, ne-a declarat, ieri, Robert Hofner, director in cadrul Agentiei. -Daca plicul nu ajunge pana luni, 25 aprilie, contribuabilul poate solicita declaratia respectiva la Administratia Finantelor Publice in raza careia isi are domiciliul-, ne-a explicat Hofner, precizandu-ne in acelasi timp ca formularele se pot descarca si de pe portalul anaf.mfinante.ro/persoane fizice/formulare. Singurul dezavantaj al contribuabililor care nu primesc plicul de la Fisc este acela ca vor trebui sa suporte taxele postale, in cazul in care trimit documentele completate prin posta, insa declaratiile pot fi depuse si direct, la ghiseele Administratiei Finantelor Publice.
ANAF a anuntat, ieri, ca a incheiat pe 16 aprilie a.c. actiunea de trimitere prin posta a plicurilor cu declaratiile de venit. In acest an, aproximativ 2,8 milioane de contribuabili – persoane fizice au obligatia declararii veniturilor realizate anul trecut. Potrivit directorului din cadrul ANAF, ultimul lot de 300.000 de plicuri au fost trimise saptamana trecuta. -Daca ele n-au ajuns, s-ar putea ca intarzierea sa se datoreze si grevei de-o zi a postasilor-, a conchis Hofner. Reamintim ca termenul limita de depunere a declaratiilor de venit pentru contribuabilii – persoane fizice este 15 mai a.c., iar nedepunerea acestora se sanctioneaza cu amenda.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















