Anul 2006 a reprezentat o provocare, de cele mai multe ori profitabila, pentru investitorii pietelor de capital. Acum este momentul in care se trage linie si se analizeaza bilanturile, prognozele si noile directii ale burselor romanesti in drumul lor catre Uniunea Europeana. In acest context au aparut si primele analize ale companiilor care au inregistrat cele mai bune randamente anul acesta. Transelectrica, Antibiotice Iasi si SIF Moldova au avut cele mai profitabile titluri, la Bursa de Valori Bucuresti (BVB), in randul companiilor lichide, depasind considerabil avansul general al pietei, de 28,5%. Anul 2007 s-ar putea sa aduca noi surpize investitorilor, mai ales dupa ce vicepresedintele Consiliului BVB, Dan Paul, a precizat ca institutia pe care o reprezinta a devenit actionara la marile burse din Occident dupa ce a cumparat pachete mici de actiuni la New York Stock Exhchange, la London Stock Exchange, la Deutsche Borse si la OMX.
Transelectrica si-a dublat valoarea, de la 16,8 lei in oferta publica initiala la 33,8 lei la inchiderea sedintei de marti, 19 decembrie, ultima din acest an. Cotatia a atins un nivel maxim de 34,5 lei pe unitate la inceputul lunii octombrie. Trebuie mentionat ca aceasta dublare a cotatiei titlurilor s-a modificat in doar 4 luni de listare. Transportatorul de energie a inregistrat o lichiditate medie zilnica de doua milioane de lei, in conditiile in care participatia listata este relativ scazuta, doar 10% din titlurile firmei fiind tranzactionate la bursa, intrucat restul se afla in posesia statului si a controversatului Fond Proprietatea. Cotatia companiei a atins un nivel maxim de 34,5 lei pe unitate la inceputul lunii octombrie. La nivelul de 33,8 lei pe actiune, valoarea de piata Transelectrica se ridica la 2,47 miliarde de lei, respectiv 3% din capitalizarea BVB.
Antibiotice Iasi si SIF Moldova, randamente bune
Producatorul de medicamente Antibiotice Iasi a incheiat anul la 1,72 lei pe actiune, in crestere cu 78,2% fata de nivelul de 96,5 bani pe titlu de la finele lui 2005. Cotatia maxima, de 1,89 lei, a fost consemnata la sfarsitul lunii octombrie. Compania este inclusa in categoria celor mai lichizi zece emitenti si a depasit de peste trei ori randamentul de 22% al indicelui BET, care reflecta evolutia acestor titluri.
SIF Moldova a avut cea mai buna evolutie in randul societatilor de investitii, inregistrand un castig de 45,3%, fata de cresterea de 32,4% a indicelui BET-FI, care urmareste cele cinci SIF.
Pretul actiunilor SIF Moldova s-a plasat la 3,27 lei la finalul sedintei de marti, comparativ cu 2,25 lei in ultima zi de tranzactionare din 2005. Titlurile au revenit de la un minim de 1,49 lei in perioada de cadere generala a bursei, in luna iunie, atingand un maxim al anului de 3,4 lei la finele lunii octombrie.
SIF Moldova a fost al doilea cel mai tranzactionat emitent al acestui an, cu un rulaj mediu zilnic de 6,12 milioane de lei, dupa SIF Oltenia, cu tranzactii de 6,36 milioane de lei. Societatea avea o capitalizare de 1,69 miliarde de lei la sfarsitul anului.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















