Uniunea Europeana nu poate accepta ca piata sa sa fie inundata cu cereale ieftine provenite din zona Marii Negre, astfel incat trebuie sa-si reformeze regimul de import al cerealelor, a declarat comisarul pentru Agricultura al UE, Franz Fischler, citat de Reuters.
-Ce nu putem accepta este ca suntem inundati de cereale din regiunea Marii Negre-, a afirmat Fischler in cadrul unei conferinte de presa desfasurate la Roma, dupa o intrevedere cu oficialii italieni pe tema recentelor propuneri de reforma a agriculturii din UE. -Trebuie sa modificam cateva reguli care guverneaza importurile de cereale-, a adaugat el.
Fischler a avertizat statele membre ca piata de cereale a Uniunii ar putea intra in colaps din cauza competitiei cu cereale ieftine, provenite in special din Ucraina.
-La Bruxelles se discuta intens acest subiect. Avem nevoie de un mandat din partea statelor membre pentru a putea negocia o noua solutie-, a mai precizat comisarul european.
-Ideea este de a garanta continuarea importurilor traditionale-, conform lui Fischler.
Ministrul danez al alimentatiei, Mariann Fischer Boel, a indicat, in prima parte a acestei luni, ca UE va introduce un nou sistem de import al cerealelor pana la sfarsitul anului, astfel incat sa limiteze afluxul de grau ieftin pe piata Uniunii Europene, importat mai ales din Europa de Est.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















