La termenul-limita de depunere a ofertelor pentru achizitionarea pachetului de actiuni detinut de stat la mult incercata societate Roman Brasov, la sediul APAPS a fost primita o singura oferta din partea companiei Pesaka Astana din Malaiezia. Privatizarea producatorului roman de camioane este conditionata de constituirea unui parc industrial pe actuala platforma industriala Roman. Compania malaieziana este un fost si actual client la export al fabricii de camioane din Brasov.
Roman SA, un viitor parc industrial
De-a lungul timpului, incercarile de privatizare a constructorului de autocamioane brasovean au esuat de fiecare data lamentabil, ba mai mult, pe langa grevele salariatilor, deconectarile fabricii de la curent si gaze si datoriile enorme, care la sfarsitul anului 2002 erau de peste 3.500 miliarde de lei, au facut ca nici o companie importanta sa nu se arate interesata de achizitionarea societatii Roman Brasov. Solutia gasita de catre APAPS pentru Roman a fost scoaterea la privatizare a fabricii ca viitor parc industrial si pastrarea unui nucleu al uzinei cu profilul de activitate cunoscut din 1964. Oficialii APAPS au mentionat ca -desi implica modificarea obiectului de activitate (al fabricii – n.r.), aceasta formula reprezinta unica solutie de pastrare a locurilor de munca si a unui nucleu productiv care sa duca mai departe traditia Roman Brasov-.
Cu prilejul depunerii ofertei, presedintele APAPS, Ovidiu Musetescu, a declarat: -Prin depunerea ofertei pentru Roman, putem spune ca am intrat in mod ireversibil in procedura de privatizare a acestei societati-. Pe langa divizarea societatii Roman in 10 societati independente pe actiuni, unde acesta este insa actionar majoritar, acum din fabrica nu va mai ramane decat o mica parte. Fostele centre ale uzinei au devenit firme separate, Motoare AB produce motoare, Axe si Punti – firesc – axe si punti, Semifabricate – semifabricare de produse forjate si turnate, Eurosam – matrite, scule si masini unelte, Roman Energetic distribuie energie electrica, Rom Metrologia asigura servicii de metrologie, Prompt Trans ofera servicii de transport, Caf produce agent termic, Adrom activitati de protectia mediului, securitatea muncii si administratie si Reutil asigura service si reparatii la utilaje si sisteme electronice. Roman a vandut in ultimii 10 ani peste 30.000 de autocamioane, iar din 1964, anul de infiintare al societatii, la Brasov s-au podus 760.000 de masini.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















