Home Economic-Financiar Un român are nevoie de 60 de ani pentru a-și cumpăra un...

Un român are nevoie de 60 de ani pentru a-și cumpăra un apartament cu două camere!

DISTRIBUIŢI

60 de ani – atât îi trebuie unui român cu salariu mediu pentru a cumpăra un apartament cu două camere. În mod normal, această perioadă ar trebui să fie mai mică de 20 de ani sau chiar de 10 ani, așa cum se întâmplă în cazul altor europeni. România este însă pe ultimele locuri în Europa din punct de vedere al gradului de accesabilitate la achiziția unei locuințe.
Și dacă nu era destul, dezvoltatorii anunță noi scumpiri ale apartamentelor, costul crescut al finanțărilor urmând să fie transferat clienților.
Astfel, cumpărătorii vor trebui să suporte atât majorările de dobândă aferentă propriului credit, dar și pe cea a împrumutului dezvoltatorului.
Un român cu salariu mediu are nevoie de 50-60 de ani pentru a-și cumpăra un apartament cu două camere, România fiind pe ultimele locuri în Europa din punct de vedere al gradului de accesabilitate la achiziția unei locuințe.
"În mod normal, această perioadă este mai mică de 20 de ani, dar este mai bine să fie chiar de 10 ani", a explicat directorul departamentului de real estate al PricewaterhouseCoopers (PwC) România, Speranța Munteanu, la un seminar pe teme imobiliare.
Potrivit reprezentantului PwC, piața rezidențială locală este mai afectată de sentimentele de îndoială din partea potențialilor clienți decât de criza globală.
Munteanu a mai arătat că dezvoltatorii de locuințe ar trebui să se orienteze în perioada următoare și spre realizarea unor proiecte care ar putea fi destinate închirierii.
"În condițiile actuale ale pieței, discutăm cu încăpățânare despre vânzarea tuturor unităților de locuit utilizatorilor finali. În orice piață normală există un segment semnificativ de apartamente închiriate. Acolo există o pătură de proprietari de imobile care-și fac din închiriere un business", a mai spus Munteanu. Ea a explicat că acești investitori au acces mai ușor la finanțare decât utilizatorul final.

Probleme grave

Analiștii imobiliari recunosc, deși cu jumătate de gură, că problemele de pe piața rezidențială sunt mult mai grave decât par.
"Pe piața rezidențială lucrurile stau extrem de precar și avem dezvoltatori care și-au oprit proiectele din cauza scăderii vânzărilor și a lipsei finanțării. Dispariția investitorilor speculativi a dus la scăderea numărului de unități vândute. Sperăm că piața se va revigora din a doua parte a anului viitor și nu așa cum se spunea pe piață din toamna acestui an. Lucrurile sunt mult mai grave pe această piață decât se spune", a declarat Radu Lucianu, managerul CB Richard Ellis Eurisko.
Potrivit datelor companiilor imobiliare, vânzările de locuințe în ansamblurile rezidențiale noi, s-au redus dramatic, deoarece cei mai mulți dintre potențialii cumpărători fie nu au mai putut accesa credite bancare, fie așteaptă ca prețurile să scadă.
În ceea ce privește celelalte segmente de piață, Lucianu a arătat că lucrurile vor evolua diferit.
"Pe retail vor fi finalizate doar proiectele care au luat deja finanțare, iar celelalte vor fi regândite sau amânate pentru o perioadă viitoare", a afirmat Lucianu. În opinia sa, un segment de piață, unde ar trebui să atragă atenția dezvoltatorilor este cel industrial, unde investițiile necesare sunt mai reduse. 

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.