Home Economic-Financiar Vanzarile si cumpararile de titluri bancare se inmultesc

Vanzarile si cumpararile de titluri bancare se inmultesc

DISTRIBUIŢI

Segmentul bancar ramane unul dintre cele mai dinamice ale economiei. Toata lumea se dezvolta, numarul sediilor creste precum ciupercile. Dezvoltarea necesita bani, pe cale de consecinta, investitorii plaseaza oriunde simt miros de profit.

Raiffeisen Bank Romania exclude pentru moment extinderea activitatii prin achizitia altor institutii de credit, dar ar putea actiona in acest fel in viitor, in functie de evolutia sectorului bancar romanesc, a declarat Steven van Groningen, presedintele bancii.

Presedintele Raiffeisen a precizat ca este de greu de facut o estimare referitoare la momentul in care banca ar putea cumpara o alta entitate, depinzand si de cat de agresive vor fi strategiile de dezvoltare ale celorlalte institutii de credit. El a precizat ca banca se va concentra pe extinderea retelei teritoriale, numarul optim de unitati pentru Raiffeisen fiind de 350-400 de locatii. Astfel, la finele anului 2007, reteaua teritoriala a Raiffeisen va fi de circa 360 de unitati.

In alt orizont spatial, familia Rahimkulov, de origine rusa, a cumparat o participatie de 5,29% la OTP Bank, initiativa considerata de analistii o achizitie speculativa, o preluare a bancii fiind aproape imposibila din cauza legislatiei ungare in vigoare, transmite Reuters.

Gabor Petre, directorul general al bancii AEB, detinuta de familia Rahimkulov, a declarat ca achizitia participatiei la OTP Bank, cea mai mare banca independenta din Europa, reprezinta o investitie financiara.

Petre a adaugat ca actiunile au fost cumparate prin intermediul firmelor de investitii controlate de Rahimkulov, Firthlion si Kafijat, care detin AEB.

Reprezentantii OTP nu au comentat achizitia, dar au declarat ca Megdet, Timur si Ruslan Rahimkulov detin in total 13,899 milioane de titluri OTP.

Familia detinea anterior 2% din OTP si si-a majorat in aceasta saptamana participatia prin achizitii agresive, care, miercuri, au determinat avansul cotatiei titlurilor cu 8%. Capitalizarea de piata a bancii este de circa 9,1 miliarde de dolari.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.