
Dormi liniștit
Fostul președinte al grupului Gelsor, Vladimir Soare, a fost audiat și avizat favorabil de comisiile parlamentare de buget, finanțe pentru funcția de membru în Consiliul Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP). Parlamentarii au considerat că apropiatul controversatului Sorin Ovidiu Vântu „tatăl FNI“ poate veghea pensiile private ale românilor.
CSSPP este autoritatea care reglementează, coordonează, supraveghează și controlul activității sistemului de pensii private.
Comisia este condusă de un consiliu format din cinci membri, dintre care unul deține funcția de președinte și altul de vicepreședinte, numiți de Parlament, conducerea executivă a CSSPP este asigurată de un director general numit de Consiliul Comisiei.
Consiliul Economic si Social (CES) are dreptul la două propuneri, una din partea patronatelor, cealaltă din partea sindicatelor,Vladimir Soare fiind propunerea sindicatelor.
Ca o coincidență, din CES fac parte și liderii de sindicat despre care presa a scris că erau plătiți de același Sorin Ovidiu Vintu ca administratori la Realitatea Media.Este vorba de Liviu Luca (președintele Colegiului de Conducere al Federației Sindicatelor Libere Independente PETROM), Petcu Marius (Sanitas), Baciu Iacob (președintele Confederației Sindicatelor Democratice din România), Popescu Ion (președinte CSN MERIDIAN), Costin Dumitru (președinte BNS), Du?ïÔÇ?u Achille Costin (președintele Federației Sindicatelor Libere din Chimie și Petrochimie) .
În 2006, Vlad Soare a fost numit în Consiliul CSSPP tot la propunerea sindicaliștilor din CES, semn că fidelitatea e la rang înalt la curtea mogulului, iar Soare și-a îndeplinit misiunea dată de șeful său.
Pe site-ul CSSPP, Soare este prezentat ca economist, „cu o cariera îndelungată în poziții de top din mediul bancar și al pieței de capital, de asemenea, reprezentant CES în Consiliul CSSPP“. De-a lungul timpului însă, presa a publicat informații mult mai interesante despre cariera sa. Din 1974 și până în 1991, Vlad Soare a lucrat la Bancorex, după care, timp de șapte ani, a fost viceguvernator al Băncii Naționale a României (BNR). Din această poziție s-a reîntors ca președinte al Bancorex, de unde a avansat în carieră ca angajat al lui Vîntu, dar nu înainte de a-i aproba acestuia o emisiune de obligațiuni de 50 miliarde lei, adică 3,5 milioane de dolari la momentul respectiv. După aceasta, Soare a fost angajat de SOV ca președinte al grupului Gelsor, societate pe care a condus-o până la prăbușirea Fondului Național de Investiții (FNI), în vara lui 2000. După căderea FNI, Soare s-a mutat în Consiliul de Administrație al Băncii Române de Scont.
Soare și Vîntu au devenit chiar și asociați, cei doi figurând la Registrul Comerțului ca parteneri în firma Gelsor Assets Management, radiată în 03.02.2011 de la ONRC, și în Institutul de Economie și Afaceri.
Active de 1,3 miliarde euro
Fondurile de pe piața pensiilor private obligatorii (pilonul II) administrau în august active nete de 5,67 miliarde lei (1,34 mld. euro), în creștere cu 52,94% față de august 2010, în timp ce numărul participanților a sporit cu 5,64%, la 5,38 milioane, potrivit CSSPP.
În august 2011, 5,38 milioane persoane participau la fondurile de pensii administrate privat – Pilonul II, în creștere cu 5,64% față de august 2010 și cu 0,68% față de iulie 2011.
Valoarea activelor nete înregistrată de fondurile de pensii administrate privat a fost de 5,67 miliarde lei (1,34 miliarde de euro, la cursul BNR din 31 august 2011), în creștere cu 2,16% față de luna iulie 2011 și cu 52,94% mai mare decât în august 2010 (creștere cu 54,27% raportat la moneda euro).În condițiile unei cote de contribuție de 3% din venitul brut realizat, în luna august 2011 au fost virate către fondurile de pensii administrate privat 183,60 milioane lei (43,48 milioane euro), în creștere cu 8,06% față de iulie 2011 și cu 35,40% față de august 2010.
În total, în ultimele 12 luni au fost virate contribuții în valoare de 1,8 miliarde lei, cu o medie lunară de 150,41 milioane lei.† †Față de finalul lunii iulie 2011, titlurile de stat, obligațiunile corporative și titlurile de participare – OPCVM au înregistrat creșteri cuprinse între 0,23% și 32,97%, restul claselor de active înregistrând scăderi de până la 28,35% (obligațiuni ale organismelor străine neguvernamentale). În luna august 2011, fondurile de pensii au investit pentru prima oară în mărfuri, prin achiziția de aur, mai informează CSSPP.
La sfârșitul lunii trecute, aproximativ 89,02% din activele fondurilor de pensii administrate privat erau plasate în țară, iar restul de 10,98% erau investiții externe, din care investiții UE 10,95%, iar investiții în state terțe 0,03%.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















