
Sub titlul „milițienii se apără între ei”, Asociația profesională pentru educație și cercetare, Edu-Cer anunță printr-un comunicat: „Surprinzătoare decizia Comisiei de lucru a CNATDCU care a decis că teza de doctorat a dlui Petre Tobă nu este plagiată. Deşi o ţară întreagă a văzut zeci, sute de pagini din teza respectivă identice cu paginile din alte lucrări, care nu-i aparţin.
Cine sunt cei trei membri ai Comisiei de lucru care au dat decizia de neplagiat?
Prof. Univ. Dr. Marin Claudiu Țupulan, cadru didactic titular la Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”
Conf. Univ. Dr Veronica Mihalache, cadru didactic titular la Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”
Cercetător ştiinţific II, dr. Cristian Niță, cadru didactic la Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazul”.
Înţelegem că sunt colegi de mulţi ani cu Petre Tobă, şi nu se făcea să-l acuze, măcar din solidaritate de breaslă.
Sunt şi dânşii doctori, aşa că nu se ştie când le va veni rândul să intre în analiza colegilor de la CNATDCU.
Urmează ca decizia Comisiei de lucru să fie înaintată Comisiei de Ştiinţe Militare, iar aceasta, în termen de trei zile va confirma sau infirma soluţia Comisiei de lucru.
Soluţia Comisiei de Ştiinţe Militare va intra în analiza şi votul final, decisiv, al Consiliului General al CNATDCU.
Comitetul Director EDU CER îşi rezervă dreptul de a solicita Consiliului General al CNATDCU analiza tezelor de doctorat a celor trei membri ai Comisiei de lucru, Prof. Univ. Dr. Marin Claudiu Țupulan, Conf. Univ. Dr. Veronica Mihalache, Cercetător ştiinţific II, dr. Cristian Nită.
Comitetul Director EDU CER”
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















