Home Educație Galceava politica pe seama modificarii legii invatamantului

Galceava politica pe seama modificarii legii invatamantului

DISTRIBUIŢI

Deputaţii au refuzat, după o dezbatere aprinsă, să retrimită la comisia de specialitate modificarea unui articol din legea învăţămantului, iniţiată de reprezentanţii Uniunii Democrate Maghiare din Romania, potrivit căreia să fie instituite forme de învăţămant pentru preşcolarii şi şcolarii din ciclul primar aflaţi în -zone de izolare lingvistică-.

Reprezentanţii UDMR au formulat o modificare a articolului 158 din legea învăţămantului susţinand că, în cazuri excepţionale, bine motivate, -formaţiunile de elevi sau de preşcolari din grupa mare pot funcţiona sub efectivul minim sau peste efectivul maxim, cu aprobarea autorităţilor publice locale, cu avizul inspectoratelor şcolare-. În fapt, iniţiativa introduce dreptul de funcţionare în zonele defavorizate, izolate sau izolate lingvistic a secţiilor preşcolare cu cinci copii şi a claselor din învăţămantul primar cu trei elevi. Comisia pentru învăţămant a Camerei Deputaţilor a formulat un raport de respingere asupra actului normativ, iar preşedintele acesteia, Olguţa Vasilescu, i-a acuzat pe deputaţi că prin intenţia de returnare a actului normativ se urmăreşte, de fapt, adoptarea tacită a acestuia. -Legea este aberantă, iar votul pentru raport de respingere a fost covarşitor în cadrul comisiei. O reanalizare a actului normativ ar echivala cu forţarea notei, pentru că deja există reglementări pentru ceea ce ni se cere-, a afirmat Olguţa Vasilescu. Deputatul PSD Anghel Stanciu a afirmat că una dintre soluţiile pentru şcolarizarea copiilor aparţinand minorităţilor naţionale aflate în zone izolate lingvistic ar fi transportarea lor către şcoli deja create, pentru a li se asigura egalitatea de şanse. -Adoptarea de soluţii la nivel local este în avantajul copiilor. Trebuie să ne gandim la copil şi, prin excepţii, să facem aceste clase-, a pledat Stanciu.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.