Home Educație În al 12-lea ceas….

În al 12-lea ceas….

DISTRIBUIŢI

Dați-vă demisia, Domnule Ministru!

Chiar dacă susținerea tezelor cu subiect unic a intrat deja în linie dreaptă, astăzi susținându-se deja prima probă, părinții copiilor din sistemul preuniversitar reuniți în cadrul unei Federații Naționale fac un ultim demers în atenția ministrului Cristian Adomniței. Aceștia îi adresează lui Adomniței o scrisoare deschisă, pe care o redăm completând-o pe alocuri cu opinii în susținerea ideilor acestora.
"Ceea ce se întâmplă, de fapt, începe să devină tot mai clar: aveți nevoie de confirmarea valorii proprii (este cumva pusă la îndoială?) și vă încordați intelectul la capacitatea maximă într-o adevarată competiție cu… niște copii. ÇMeseria noastră e complicată și nu oricine o poate face!È Este mesajul subliminal pe care-l transmiteți prin teste hiperatrofiate. Maniera în care au fost elaborate aceste subiecte are ca rezultat final doar victoria penibilului asupra bunului simț. Cum e posibil ca la Română să propuneți spre analiză la prima vedere o poezie cu expresii din folclor și originare poetului Labiș (iarbă-ntomnată), neatractive pentru un copil de clasa a VIII-a, și chiar două compuneri? Una nu era suficientă? Considerați că aceste subiecte stufoase și complicate se adresează copiilor de clasa a VIII-a? Nu cumva erau pentru studenții de la Facultatea de Litere și le-ați încurcat? Analiza la prima vedere necesită timp pentru înțelegerea acestui text. Atunci când să mai facă și două compuneri? În legătură cu subiectele la Geografie, în timp ce în UE copiii se orientează după hărți și studiază programe de localizare prin sistemul GPS, în România hărțile trebuie memorate. Nu vă dați seama de penibilul acestei metode de evaluare a cunoștințelor la geografie, asemănătoare cu cea de pe vremea bunicii, care povestea că trebuia să arate pe hartă stând cu spatele la hartă? După ce că hărțile din manualele, cât și din atlasele geografice românești sunt făcute neprofesionist grafic, acum le mai pretindeți elevilor să le și memoreze? Domnilor, subiectele la Geografie trebuie rezolvate de elevi cu hărțile pe bancă, nu pe creier! În concluzie, copiii din România nu sunt învățați cum să învețe, nu sunt evaluați cum trebuie și nu sunt formați pentru viață, contrar celor spuse de celebrul Alvin Toffler: Analfabetul de mâine nu va fi cel care nu știe să citească, ci cel care nu a învățat cum să învețe. Succesul generează succes; după un eșec necorectat urmează un altul. Învățarea pentru o anumită dată condiționează uitarea după data respectivă. Învățarea pentru viață, cu motivație justă interioară, împiedică uitarea

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.