Ministrul educaţiei, cercetării şi tineretului, Cristian Adomniţei, păstrează neschimbat calendarul privind tezele cu subiect unic, aşa cum a fost stabilit de către predecesorul său, astfel că astăzi va fi organizată simularea tehnică, fără elevi, a acestei acţiuni. -Nu vreau să schimb nimic din ceea ce a fost deja stabilit. Dacă a fost o decizie bună sau nu, vom vedea la sfarşit. Nu mă consider atat de deştept încat să schimb totul, spunand că nimic nu a fost bun. Din contră, cred că s-au făcut foarte multe lucruri bune în învăţămant, iar eu vreau să le continui-, a declarat ministrul MEdCT. Ministerul Educaţiei organizează simularea transmiterii electronice a testelor pentru tezele cu subiect unic la matematică, clasa a VII-a. Simularea tehnică va fi realizată în 30 la sută din unităţile de învăţămant care şcolarizează elevi de clasa a VII-a. La această -repetiţie- nu vor participa elevi, iar testele nu vor fi cele pregătite pentru teza cu subiect unic. La nivelul fiecărui inspectorat şcolar va fi constituită o comisie care va stabili lista cu unităţi şcolare incluse în simularea tehnică a transmiterii subiectelor, însă vor avea prioritate acele şcoli la care accesul este dificil sau care se află la distanţă mare de reşedinţa de judeţ. După ce vor intra în posesia variantei de subiect, membrii comisiei o vor distribui în condiţii de securitate către unităţile şcolare participante la simulare. Inspectoratele Şcolare Judeţene şi cel al Municipiului Bucureşti răspund, pe durata derulării tezelor, de securitatea şi confidenţialitatea subiectelor din momentul în care le primesc şi pană cand acestea ajung în şcoli. După încheierea simulării, fiecare inspectorat va colecta şi centraliza informaţii de la fiecare şcoală participantă, pe care le va pune la dispoziţia Ministerului Educaţiei, sub forma unui raport sintetic.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















