Viaţa a sute de elevi din judeţul Vaslui este pusă în pericol din cauza greutăţii zăpezii căzute în ultima perioadă pe acoperişurile sălilor de sport nou construite. Conform unei note de control întocmite de specialiştii Inspectoratului Judeţean în Construcţii Vaslui, nici una dintre cele zece săli de sport din judeţ, construite în perioada 2004-2006, nu prezintă siguranţă pentru cei care îşi desfăşoară orele de curs în acestea, atunci cand cantitatea de zăpadă căzută pe acoperiş depăşeşte o anumită greutate. Problema cea mai gravă este lipsa scării exterioare de acces pe acoperişul sălilor, ceea ce face imposibil ca administratorii clădirilor să îndepărteze zăpada atunci cand ninge mai abundent. Potrivit documentaţiei tehnice, acoperişul acestor săli de sport nu poate susţine un strat de zăpadă mai gros de 60 de centimetri. Dar, cum în această zonă ninsorile sunt însoţite şi de rafale de vant, zăpada nu se depune uniform şi se adună în anumite porţiuni ale acoperişului, ceea ce poate conduce la prăbuşirea acestuia. Inspectorii în construcţii susţin că responsabilitatea remedierii acestei deficienţe majore revine autorităţilor locale, cele care au în administrare sălile de sport. Lipsa scărilor exterioare de acces pe acoperiş este un viciu de proiect care trebuie revizuit de cei care au preluat în administrare clădirile de la constructor.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















