Oficialii Agenției de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar au anunțat că unitățile de învățământ preuniversitar particulare autorizate care îndeplinesc condițiile prevăzute de lege trebuie să depună până la data de 15 aprilie documentația în vederea acreditării. Potrivit legislației, organizațiile furnizoare de educație autorizate să funcționeze provizoriu au obligația de a solicita acreditarea după încheierea unui ciclu de școlarizare, în termen de maximum doi ani de la data absolvirii primei promoții, sub sancțiunea ridicării autorizației de funcționare provizorie.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















