Aproximativ 48% dintre germani aprobă decizia Curții Constituționale germane de a autoriza adoptarea de către Berlin a ultimelor mecanisme de salvare a zonei euro, potrivit unui sondaj publicat miercuri. Pe de altă parte, 39% s-au declarat împotriva deciziei de miercuri care a fost salutată de liderii europeni, potrivit sondajului comandat de canalul public german ZDF. 13% dintre persoanele chestionate au afirmat că nu știu ce să răspundă. Doar 27% dintre germani au afirmat totuși că această decizie ține suficient seama de interesele Germaniei, 61% considerând contrariul. ?óÔé¼?¿Germanii s-au arătat, de asemenea, sceptici cu privire la rezolvarea crizei din zona euro: 78% dintre ei se îndoiesc că intrarea în vigoare a noilor mecanisme de salvare constituie un pas decisiv către rezolvarea acestei crize. Cei opt judecători ai Curții i-au dat 'undă verde'' președintelui german, Joachim Gauck, să semneze textele de lege privind Mecanismul European de Stabilitate (MES) și Tratatul privind Stabilitatea, Coordonarea și Guvernanța (TSCG) în cadrul Uniunii Economice și Monetare. Ei au cerut, totodată, ca orice majorare a participării financiare germane la capitalul MES să fie supusă unui vot pozitiv al Parlamentului de la Berlin.
Dragoș Stănculescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















