Adjunctul ministrului israelian al apararii, Dalia Rabin-Philosof, fiica premierului laburist Yitzhak Rabin, asasinat in 1995, a demisionat, luni seara, a anuntat postul public de radio, preluat de AFP.
Dalia Rabin-Philosof si-a justificat demisia explicand ca vrea sa se dedice activitatilor unei fundatii create pentru a pastra mostenirea politica lasata de tatal sau, unul dintre principalii artizani ai acordurilor de autonomie incheiate cu palestinienii in 1993.
Ea este prima femeie numita adjunct al ministrului apararii.
In varsta de 51 de ani, de profesie avocat, Dalia Rabin-Philosof a intrat in politica in 1999, alaturandu-se noului partid de centru si, ulterior, Partidului Muncitoresc din care facuse parte si tatal sau. Casatorita, mama a doi copii, ea si-a efectuat stagiul militar in comandoul Statului Major, o unitate de elita.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















