Una dintre primele initiative ale guvernului afgan interimar, instalat sambata la Kabul, este crearea unei armate nationale, care -sa garanteze readucerea pacii si securitatii in Afganistan-, dupa cum a declarat premierul Hamid Karzai.
Intr-o tara in care aproape fiecare cetatean poarta arme, Executivul a decis integrarea zecilor de mii de combatanti, soldati sau civili, intr-o forta militara unica, care se anunta a fi uriasa. Inrolarea se va face pe baza de voluntariat.
Masura vine sa sprijine fragila coalitie guvernamentala, nascuta la Conferinta interafgana de la Bonn, si atacata de unii dintre puternicii lideri militari din Afganistan inca dinainte de a prelua efectiv fraiele puterii. Unul dintre nemultumiti este si uzbekul Abdul Rashid Dostam, -stapanul- localitatii Mazar-i-Sharif, care a acuzat Guvernul de subordonare fata de Occident in dauna intereselor afgane. Tocmai pentru a-i castiga increderea, Hamid Karzai a propus integrarea celor 15.000 – 20.000 de luptatori ai sai in viitoarea forta nationala si crearea unui post de vice-ministru al apararii special pentru Dostam. Generalul uzbek a acceptat targul.
Turcia, care a intretinut dintotdeauna relatii apropiate cu Afganistanul, este primul stat care a salutat initiativa Guvernului de la Kabul, oferindu-se sa asiste pregatirea ofiterilor din armata si Politia afgana.
Graba Afganistanului de a-si construi propria forta de securitate nu poate fi insa pe placul Occidentului, care isi va trimite soldatii in zona in ianuarie, dar numai pentru -pazirea institutiilor publice si secondarea operatiunilor de reconstructie a tarii-, dupa cum insista Ministerul Apararii de la Kabul.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















