Home În Lume Ahmadinejad, mai „înțelept”

Ahmadinejad, mai „înțelept”

DISTRIBUIŢI

Fostul președinte iranian Mahmoud Ahmadinejad, care tocmai i-a predat ștafeta lui Hassan Rohani, a fost numit ieri membru al Consiliului înțelepților, cea mai înaltă instanță de arbitraj politic din Iran, relatează AFP. Numirea sa a fost anunțată de ghidul suprem iranian, Ayatollahul Ali Khamenei, la două zile de la învestirea președintelui moderat Hassan Rohani.  Dominat de conservatori, Consiliul înțelepților are rolul de a-l sfătui pe ghidul suprem care numește direct pe fiecare dintre membri, de asemenea însărcinați cu soluționarea problemelor legislative între Parlament și Consiliul gardienilor Constituției. Deși apartenența la acest consiliu este obișnuită pentru înalți foști responsabili, numirea lui Mahmoud Ahmadinejad survine după ce acesta a căzut în dizgrație într-o dispută deschisă pentru putere cu ghidul suprem în ultimii doi ani de președinție. ?óÔé¼?¿ 'Ținând cont de experiența pe care ați dobândit-o în cursul a opt ani de eforturi meritorii, vă numesc membru al Consiliului înțelepților', a precizat Ayatollahul Khamenei, potrivit unui comunicat publicat pe internet.

Dragoș Stănculescu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.