Home În Lume Al doilea ostatic american a ramas fara cap

Al doilea ostatic american a ramas fara cap

DISTRIBUIŢI

La numai cateva ore dupa expirarea ultimatumului dat in cazul celor doi ostatici occidentali, un american si un britanic, aflati inca in mainile gruparii lui Zarkawi, un site islamist a a anuntat, marti, ca l-a decapitat pe Jack Hensley, rapit la 16 septembrie la Bagdad. -Curajosii copii ai natiunii au decapitat al doilea ostatic american, la expirarea termenului fixat-, afirma comunicatul gruparii. Luni, gruparea lui Abu Mussab al-Zarqawi, Tawhid wal Jihad, a prezentat asasinarea primului ostatic american, Eugene Armstrong, intr-o inregistrare publicata pe acelasi site. Mai mult, gruparea lui Abu Mussab al-Zarqawi a amenintat ca il va asasina pe Kenneth Bigley, ostaticul britanic sechestrat in Irak, daca autoritatile de la Londra nu fac demersurile necesare pentru a-i satisface solicitarile.

Cedare

Dar nu guvernul de la Londra pare-se ca este dispus sa indeplineasca cererile teroristilor. Ministrul justitiei de la Bagdad, Malik al Hassan, a anuntat ca una dintre cele doua femei irakiene acuzate de colaborare cu regimul Saddam Hussein in domeniul armelor biologice, detinuta de armata americana intr-o tabara militara secreta, ar putea fi eliberata. Rihab Taha, cercetator in domeniul armelor biologice, poreclita de fortele americane din Irak -Dr. Germ- (doctorul germene), ar putea fi eliberata, in urma reexaminarii dosarului sau. Statele Unite au dezmintit insa orice posibilitate de eliberare a celor doua femei irakiene detinute, afirmand ca ele se afla in custodia fortelor coalitiei si ca nu se pune problema sa fie eliberate, -deocamdata-. Mai mult, guvernul de la Londra a anuntat ca nu a cerut eliberarea uneia dintre femei, pentru ca asta ar fi insemnat ca negociaza cu teroristii. Ceea ce inseamna ca britanicul detinut de teroristi ar putea avea aceeasi soarta ca a celor doi americani.

Model de executie

Executarea unuia dintre cei doi cetateni americani luati ostatici in Irak de gruparea islamistului Abu Mussab al-Zarqawi, prezentata intr-o inregistrare video difuzata luni, pe un site Internet, reprezinta un ritual macabru, dar stereotip. Victima, cu mainile legate la spate si cu ochii acoperiti, este prezentata in general imbracata intr-o salopeta portocalie, in fata unui grup de barbati care poarta cagule si au arme automate. Imbracamintea ostaticului este destinata stabilirii unei comparatii cu cea a detinutilor de la baza Guantanamo, acuzati de legaturi cu reteaua Al-Qaida. Unul dintre rapitori incepe sa citeasca un comunicat in care este explicata decizia de executare a ostaticului, motivata de refuzul partii vizate de a indeplini cererile gruparii. Dupa lecturarea comunicatului, unul dintre rapitori ia un cutit si se apleaca asupra ostaticului pe care il arunca rapid la pamant si caruia ii taie gatul, strigand, impreuna cu complicii sai, -Allah Akbar- – -Dumnezeu este cel mai mare-. Apoi, capul este separat de trunchi, prezentat ca un trofeu si asezat pe cadavru, ca o autentificare a actului.

Bush, la ONU

In timp ce unul dintre cetatenii sai ramanea fara cap, presedintele american George W. Bush a justificat razboiul din Irak, intr-un discurs sustinut, marti, in fata Adunarii Generale ONU, subliniind ca forta de coalitie condusa de americani a determinat Bagdadul sa respecte -cerintele drepte ale lumii-. George Bush s-a aratat sigur pe sine si lipsit de regrete.

In pofida escaladarii insurectiei in Irak, presedintele Statelor Unite a salutat ceea ce a numit -o ocazie grandioasa de a largi cercul libertatii si dezvoltarii-.

Presedintele a descris lupta pentru un Irak democratic ca pe un angajament in slujba binelui, revenind la una din temele lui predilecte: polarizarea indivizilor si a statelor in functie de valori – dreptate contra nedreptate, libertate contra oprimare.

La randul sau, secretarul general al ONU, Kofi Annan – care a calificat drept -ilegal- razboiul din Irak, intr-un interviu acordat saptamana trecuta -, a facut referire la multilateralism si la o lume unde utilizarea fortei decurge din prevederile legale, si nu invers. -Mai mult decat oricand lumea are nevoie de un mecanism eficient cu ajutorul caruia sa poata cauta solutii comune la probleme comune-, a declarat Annan. -De aceea a fost creata Organizatia Natiunilor Unite. Nu trebuie sa ne imaginam ca, daca nu utilizam in mod corect ONU, vom gasi un alt instrument mai eficient-, a adaugat el.

Annan a primit si sprijinul UE. Ministrul olandez al afacerilor externe, Bernard Bot, a precizat ca Uniunea Europeana – a carei presedintie este actualmente asigurata de Olanda – sprijina pozitia exprimata de Annan. In numele UE, Bot a mentionat ca este de acord cu declaratia secretarului general al ONU, potrivit careia -terorismul nu trebuie invocat ca scuza pentru incalcarea drepturilor omului-.


Explozie la Bagdad

Explozia unui autovehicul-capcana s-a produs, ieri, intr-un centru comercial din vestul Bagdadului ucigand cel putin 13 persoane si ranind alte 54. Deflagratia a avut loc in apropierea unui centru de recrutare al Garzii Nationale si langa spitalul Al-Jamiyah, a declarat colonelul Adnan Abdul-Rahman din cadrul Ministerului de Interne irakian. Explozia a fost provocata de un autoturism-capcana, marca Opel, condus de un kamikaze, care fusese parcat in fata unui restaurant din vestul capitalei irakiene. Cel putin 13 autovehicule au fost distruse de deflagratie.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.