Salile de Internet si jocuri sunt pline de adolescenti care prefera sa stea in fata monitorului ore in sir, decat sa bata mingea pe terenul de sport sau sa citeasca o carte. Parintii, luati cu munca si grijile de zi cu zi, considera ca e mai bine la sala, decat sa intre in vreo gasca si sa se apuce de rautati.
Pe chat sau jocuri, ei intra intr-o lume in care poti fi urat, poti avea un handicap, poti sa fii sarac, dar nimeni nu stie. Celalalt nu te vede, nu-ti poate simti nesiguranta sau ghici emotiile, asa cum se intampla intr-o comunicare directa.
Eroi virtuali, dar frustrati in viata de zi cu zi
Jocurile si chat-ul sunt principalele atractii din asa-numitele Internet cafe-uri. Putini dintre cei care frecventeaza aceste sali intra de fapt pe site-urile de Internet, cei mai multi petrecand ore in sir jucandu-se in retea sau stand de vorba cu oameni aflati in alte orase sau chiar in alte tari. De la copiii de sapte-opt ani pana la adolescenti, toti considera ca realitatea virtuala este mult mai interesanta si mai atractiva decat cea in care traiesc cei mai multi dintre noi. Acolo, pe ecran, pot fi eroi, pot salva lumea ori, de ce nu, o pot distruge, pot comunica fara sa fie vazuti. In aceasta lume se pot ascunde, pot -vorbi- fara teama ca vor fi respinsi pentru ca nu sunt destul de frumosi, de destepti sau de bogati. Structurile acestei realitati nu difera prea mult de cele cu care suntem obisnuiti.
Exista asa-numitele canale trivia, un fel de concursuri de cultura generala pentru cei care vor sa-si testeze cunostintele. Copiii sunt insa atrasi cel mai mult de jocuri. Daca generatiile de pana acum jucau campionate sarind coarda, acum exista campionate internationale de counter-strike.
Ca in orice activitate, exista insa doua fete ale medaliei. Locul in care se refugiaza copiii si adolescentii se poate transforma, fara supravegherea adultilor, parinti sau profesori, in adevarate capcane din care sunt smulsi cu mare greutate.
Falsa incredere in sine
-Am mai mult curaj cand intru pe mIRC si vorbesc cu cineva. Pot sa spun ce vreau eu. M-am intalnit cu unii si fata in fata, dar am preferat sa vorbesc cu ei pe mIRC-, spune George, un adolescent de 16 ani care recunoaste ca sta si cate 12 ore in fata calculatorului ca sa se joace sau sa discute pe mIRC. Chiar daca unii constientizeaza ca orele nesfarsite petrecute in fata calculatorului le dauneaza, nu au puterea sa renunte.
Multi ajung in situatii-limita, in care sunt obligati sa se imprumute sau, mai grav, sa fure ca sa poata plati accesul in sala. -Stau la jocul asta de o saptamana. Zi de zi vin aici, stau cam sase-opt ore. Nu prea am bani, dar ii folosesc pe cei de pachet, ma mai imprumut pe la colegi. Baietii de aici ma cunosc si atunci cand nu am bani imi dau ore pe caiet (pe datorie – n.r.). Parintii nu stiu ce fac, daca afla cred ca ma spanzura. Am noroc ca tata este plecat in Italia si imi mai trimite el bani. Mama nu prea ma verifica, oricum ea stie ca merg la scoala-, spune Ciprian, un licean care sta ore intregi, in fiecare zi, in salile de Internet. -Poti sa spui ce vrei, cui vrei. Nimeni nu te controleaza. Iar cand joci, nimic nu este mai placut decat sa impusti pe cineva fara ca tu sa patesti ceva-, afirma Iulian, colegul sau.
In fata calculatorului, 23 de ore din 24
Singurul lucru spre care isi canalizeaza atentia acesti copii sau adolescenti este calculatorul, si asta, spun psihologii, pentru ca au posibilitatea sa controleze comunicarea. In momentul in care nu ii intereseaza discutia sau nu sunt multumiti de modul in care decurge, printr-o simpla apasare pe tastatura sunt liberi sa intrerupa comunicarea, fara sa dea explicatii, asa cum s-ar intampla daca ar comunica direct. -Copilul nu are capacitatea de a relationa cu cei de varsta lui si atunci prefera sa evadeze intr-o lume in care pot zbura, in care se pot desprinde de concret-, ne-a declarat psihologul Romel Margarit.
Prima categorie este cea a copiilor care au varste mici, pana la 10 ani, si carora parintii le-au facilitat accesul la calculator sau la televizor.
A doua categorie este cea a adolescentilor, care constientizeaza ceea ce fac, dar nu se pot abtine. Adolescentii sunt mai greu de tratat, afirma specialistii, pentru ca nu recunsoc ca sufera de aceasta boala, iar afectiunea devine patologica. -Am avut un caz in care un adolescent a stat in fata calculatorului 23 de ore din 24. Nu realiza ce se intampla si in momentul in care a venit la cabinet spunea ca nu stie de ce a venit pentru ca nu este bolnav. Copilul acesta nu reusea sa isi mai faca prieteni, nu il mai interesa nimic din ceea ce era normal, cum ar fi scoala sau orice alta activitate. Era clar un caz de dependenta de calculator-, spune medicul Ana Fianu.
Parintii se declara nevinovati
Ei reactioneaza doar in momentul in care au observat ca lipseste copilul mai mult timp de acasa, dispar bani din locuinta sau nu mai au randamentul scolar obisnuit. -Se colaboreaza foarte greu atat cu parintii, cat si cu acesti tineri. Ei nu recunosc ca au o problema, iar cand le spunem parintilor ca si ei sunt vinovati de aceasta situatie pentru ca nu verifica ce face copilul, atunci se face o bariera intre noi si ei, fiind foarte greu sa ii mai tratezi-, a precizat medicul Ana Fianu. Medicii declara ca in cazurile acestor copii se recomanda atat tratamentul medicamentos, dar cel mai mult se pune accent pe psihoterapia cu parintii si cu copilul. -Majoritatea parintilor si a copiilor se asteapta ca in momentul in care au plecat cu o reteta de aici si urmeaza tratamentul prescris sa se vindece… Daca refuza sa faca si psihoterapie atunci, problema ramane nerezolvata-, avertizeaza medicul Fianu.
