Organizația Al-Qaida în Peninsula Arabia pregătește deturnarea unui avion de pasageri american și prăbușirea acestuia în timpul Jocurilor Olimpice de la Londra, dezvăluie publicația Sunday Times. Potrivit unor surse din cadrul serviciilor de informații citate de Sunday Times, filiala rețelei teroriste Al-Qaida a recrutat un norvegian convertit la islam care ar urma să deturneze un avion comercial american și să îl prăbușească, probabil pe o locație a Jocurilor Olimpice, care se vor desfășura la Londra în perioada 27 iulie – 12 august. Organizația Al-Qaida în Peninsula Arabia (AQPA) a fost implicată în numeroase comploturi teroriste care vizau obiective occidentale. Conform surselor citate, un norvegian în vârstă de aproximativ 35 de ani, cunoscut sub pseudonimul Abu Abdulrahman și convertit la islam în 2008, s-a antrenat în ultimele luni în tabere teroriste din Yemen. Experți din serviciile de spionaj cred că Al-Qaida va încerca să profite de faptul că norvegianul nu are antecedente penale și se poate deplasa fără restricții în Europa. Aproximativ 600.000 de persoane au cumpărat bilete la Jocurile Olimpice, iar evenimentul sportiv va atrage milioane de turiști suplimentari la Londra.
Olga Dumitrescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















