Home În Lume Americanii folosesc arme chimice in Afganistan

Americanii folosesc arme chimice in Afganistan

DISTRIBUIŢI

Talibanii au afirmat ieri ca dispun de dovezi din ce in ce mai numeroase privind utilizarea armelor chimice de catre Statele Unite si si-au exprimat teama ca in campania lor din Afganistan americanii utilizeaza bombe cu uraniu, relateaza AFP.

Ministrul Sanatatii Publice al talibanilor si doi medici din capitala afgana au intervenit, in cadrul conferintei de presa de luni, pentru a explica aceste puncte, referindu-se la numeroase decese inexplicabile care ar putea fi atribuite armelor chimice.

Dr. Waziri, chirurg la spitalul Wazir Akbar Khan, a citat exemplele a trei dintre pacientii sai, doua fete in varsta de 12 si de 15 ani si un baietel in varsta de 15 ani, internati la spitalul la care lucreaza, dupa ce au fost victimele unui bombardament.

Cei trei copii nu pareau a fi raniti decat superficial, dar au decedat la cateva ore dupa ce au fost internati, din cauza dificultatilor respiratorii si hemoragiilor interne, potrivit aceleiasi surse.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.