Home În Lume Americanii sunt de acord cu jertfirea pentru războiul din Afganistan

Americanii sunt de acord cu jertfirea pentru războiul din Afganistan

DISTRIBUIŢI

Conform unui sondaj dat publicității miercuri, majoritatea americanilor consideră că salvarea Afganistanului de terorism merită jertfa de sånge a compatrioților. Ancheta sociologică relevă că 65% dintre americani sunt pregătiți ca „soldații americani să lupte, poate chiar să și moară“ pentru eliminarea amenințării reprezentate de teroriștii de pe teritoriul afgan și doar 28% se opun continuării implicării SUA în acest război. Un procent de 49% consideră însă că America nu va reuși niciodată să neutralizeze insurecția talibană, iar 38% prevăd un succes al misiunii internaționale conduse de americani. Majoritatea americanilor este de părere că intervenția în Afganistan a fost un lucru bun, 50% dintre ei sunt preocupați că țara lor este de prea multă vreme în regiune, iar 32% cred că SUA se îndreaptă spre un nou Vietnam. Doar 38% din cei chestionați susțin trimiterea unor întăriri în Afganistan, 28% cer reducerea prezenței americane în regiune și 21% cer menținerea contingentului la nivelul existent, respectiv aproximativ 65.000 de soldați. Sondajul a ieșit înainte ca președintele Obama să anunțe dacă mai trimite sau nu un contingent american în Afganistan, la cererea generalului Stanley McChrystal.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.