Armata română în decembrie 1989 (II)

În ziua de 17 decembrie 1989, ora 13.30, general-colonelul Vasile Milea a ordonat telefonic Comandamentului diviziei 18 Mecanizate următoarele: „Situația la Timișoara s-a agravat. Ordin să intervină armata. Armata intră în alarmă de luptă. S-a decretat starea de necesitate“. La rândul său, ministrul apărării naționale a emis acest ordin, după ce la ora 13.00  fusese informat verbal de către Nicolae Ceaușescu că a decretat starea de necesitate. Pe de altă parte, se poate aprecia că starea de necesitate a fost decretată oficial la 17 decembrie 1989, începând cu ora 13.00. Din întreg algoritmul de instituire a stării de necesitate a fost respectat în practică doar paragraful privind decretarea de către Președintele Republicii Socialiste România a acestei stări, fiind omise celelalte organisme – Consiliul Apărării, Marea Adunare Națională și Consiliul de Stat. Astfel, în acest moment, decretarea stării de necesitate a fost ilegală întrucât nu s-a emis un decret prezidențial care să fie publicat în „Buletinul Oficial“ (n.r. – „Monitorul Oficial“, de astăzi) și această decizie a președintelui RSR nu a fost adusă la cunoștința locuitorilor municipiului Timișoara.

Decizia politică de decretare a stării de necesitate

Abia în ziua de 20  decembrie 1989, Nicolae Ceaușescu a aprobat decretul privind instituirea stării de necesitate pe tot teritoriul județului Timiș, acesta urmând să intre în vigoare în aceeași zi, la ora 23.00. Decretul prezidențial va fi adus la cunoștință în dimineața zilei de 21 decembrie din balconul Comitetului Județean al PCR, de către general-locotenentul Mihai Chițac. Concomitent cu aceasta, în ziua de 22 decembrie, ora 10.51, la postul public de televiziune a fost prezentat Decretul Prezidențial cu privire la instituirea stării de necesitate pe întreg teritoriul României. Ambele decrete au fost ilegale, întrucât nu au fost publicate în „Buletinul Oficial“, și tardive totodată deoarece măsurile nu mai puteau fi puse în aplicare efectivă. De remarcat faptul că, în intervalul 17-22 decembrie 1989, ora 10.51, armata – cu excepția unităților dislocate la Timișoara – nu a acționat sub incidența stării de necesitate. În ziua de 17 decembrie 1989, Comitetul Politic Executiv, în ședința extraordinară, va aproba decizia lui Ceaușescu de instituire a stării de necesitate în intervalul orelor 16.00-17.00. Astfel, se hotărăște: „Să lichidăm repede ce este la Timișoara, să punem trupele în stare de luptă, atât ale Ministerului de Interne, cât și ale Apărării Naționale și oriunde se încearcă vreo acțiune, lichidată radical, fără niciun fel de discuție“. În termeni militari, lichidarea huliganilor din stradă însemna întrebuințarea armamentului militarilor împotriva acestora: „Să trageți în aer, somați și, dacă nu, trageți la picioare“. După ședința CPEX-ului, a avut  loc o teleconferință a Tovarășului la care au participat factorii decizionali din conducerea MApN-ului și a MI-ului de la județe, unde Ceaușescu le-a trasat următoarele directive:
– se instaurează starea de necesitate și se aplică legea;
– toate trupele primesc muniție de război, de front și somează pe oricine nu se supune la somație;
– nu pleacă niciun soldat din cazarmă fără muniție de luptă;
– unitățile motorizate merg în stradă cu armamentul ușor din dotare.
De remarcat că niciun comandant militar sau activist din partid participant la această teleconferință nu a adus nicio obiecție la ordinele și planul de măsuri emise de către Nicolae Ceaușescu.

Structurile de putere

La nivel central, Nicolae Ceaușescu a condus nemijlocit întreaga activitate de represiune a manifestanților, cu excepția perioadei 18-20 decembrie 1989, când s-a aflat în vizită de stat în Iran și conducerea a fost asigurată de troica Elena Ceaușescu-Manea Mănescu-Emil Bobu. La nivel județean, consiliile locale de apărare au asigurat îndeplinirea orbească a hotărârilor CC al PCR, ale MAN și ale Consiliului Apărării, a ordinelor și dispozițiilor comandantului suprem pentru păstrarea ordinii publice. Pentru a fi sigur că ordinele sale erau respectate întru totul, Ceaușescu a luat decizia să trimită membri ai CPEX-ului în județele unde existau informații că mocneau revolte spontane, excepție făcând Sibiul, unde prim-secretar era Nicu Ceaușescu. Aceștia împreună cu membrii consiliilor județene de apărare s-au constituit în comandamente care au funcționat în sediile comitetelor județene de partid.
(Va urma)