Parlamentul indian, reputat pentru a fi una dintre cele mai bine pazite cladiri guvernamentale din lume, a fost atacat ieri de un comando de sase persoane. In schimbul de focuri dintre acestia si fortele de securitate indiene, atacatorii au decedat. Alaturi de ei, au pierit si cinci politisti, precum si un civil. Alte 20 de persoane au fost spitalizate cu rani grave. In momentul atacului, in cladirea Parlamentului se gaseau aproximativ 300 de deputati, care au reusit sa scape fara nici o zgarietura. Membrii comandoului, inarmati cu grenade si cu arme automate, au reusit sa patrunda in complexul guvernamental, sarindu-i gardul inalt. Ei au inceput imediat sa traga, iar schimbul de focuri care a urmat a durat aproximativ o ora. Conform martorilor oculari, unul dintre atacatori a explodat o grenada, in ceea ce a parut o incercare de atac sinucigas. Genistii armatei au procedat la explozia controlata a unei bombe de mare putere pe care o adusese comandoul care a atacat Parlamentul.
Ipoteza Kashmir
La putin timp dupa atac, premierul indian, Atal Behari Vajpayee, a aparut la televiziunea nationala, anuntand ca el si ministrii sai sunt nevatamati. -Acesta nu a fost numai un atac asupra cladirii Parlamentului, ci a fost o avertizare catre intreaga natiune. Vom accepta aceasta provocare-, a afirmat acesta. Episodul violent nu are precedente in istoria Indiei. Nu se cunoaste deocamdata identitatea atacatorilor si nici gruparea din care fac parte. Primele ipoteze conduc catre miscarile separatiste islamice din Kashmir, ai caror membri au comis numeroase atacuri teroriste in statul himalayan Jammu, Kashmir si in alte zone ale tarii. -Suntem in legatura cu Politia din Kashmir pentru a identifica autorii-, a precizat ministrul indian al apararii, George Fernandes, alimentand ipoteza enuntata mai sus. Pakistanul si India intretin relatii politice dificile, marcate de cele trei razboaie care s-au succedat, incepand cu 1947. New Delhi a acuzat in repetate randuri Islamabadul ca alimenteaza terorismul transfrontalier din Kashmir, regiune majoritar musulmana pe care cele doua state si-o disputa de 50 de ani. Pakistanul a condamnat insa cu fermitate atacul. -Guvernul de la Islamabad se declara socat de aceasta actiune, pe care o condamna ferm si fara echivoc-, a declarat Aziz Ahmed Khan, purtator de cuvant al Ministerului pakistanez de Externe.
Politia fusese avertizata
Politia din Bombay a fost avertizata, cu o luna in urma, cu privire la pregatirea unui atentat sinucigas asupra Parlamentului indian si a transmis avertismentul serviciilor de informatii si de securitate, a anuntat seful Politiei din acest oras, M. N. Singh. -Am fost informati si am alertat Ministerul de Interne. Dupa ce am arestat un membru al Al-Qaida, in urma cu o luna, am alertat toate agentiile. De asemenea, am avertizat guvernele Marii Britanii si Australiei, dar se pare ca nu ne-au luat in serios. Cel putin acum vor fi atenti la informatiile noastre-, a adaugat acesta. Politia din Bombay il arestase, luna trecuta, pe Mohammad Abdul Afroz Razzak, banuit de apartenenta la reteaua Al-Qaida. Acesta declarase ca au fost constituite comandouri sinucigase pentru a comite atentate asupra cladirii World Trade Center, parlamentelor din Londra si New Delhi, precum si asupra unui turn din Australia.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















