Acasă Actualitate Avionul militar al lui George Robertson a revenit pe Otopeni din cauza...

Avionul militar al lui George Robertson a revenit pe Otopeni din cauza unei probleme in cabina pilotilor

DISTRIBUIȚI

Secretarul general al NATO a fost nevoit sa stea doua ore in salonul de protocol al Aeroportului Otopeni, dupa care a plecat la Bruxelles cu o nava a companiei Tarom

Joi seara, la ora 19.00, avionul militar Flacon 20, pus la dispozitia secretarului general al NATO, lordul George Robertson, a decolat de pe Aeroportul Otopeni, cu destinatia Bruxelles. La scurt timp de la decolare, pilotii au monitorizat presiunea din aeronava si au observat ca se confrunta cu o depresurizare care ar fi putut crea probleme pana la aterizarea pe aeroportul belgian. Pentru ca avionul nu apucase sa ia altitudine prea mare, nu a fost nevoie de folosirea mastilor de oxigen, dar pentru eliminarea oricarui risc si pentru confortul delegatiei, formate din cinci membri, care l-a insotit pe George Robertson, s-a hotarat revenirea pe Aeroportul Otopeni. Anuntate, prin turnul de control, autoritatile romane au anuntat ca ii pun oficialului NATO la dispozitie o aeronava care sa-l transporte la Burexelles. Asa se face ca la ora 19.30, Robertson se afla din nou in Romania.

Timp de doua ore, cat a fost pregatit pentru plecare in cursa un avion Boeing 737, secretarul general al NATO a asteptat in salonul de protocol al Aeroportului Otopeni.

Aeronava militara belgiana Falcon 20 a ramas pe Aeroportul Otopeni pentru verificarile necesare depistarii cauzelor care au determinat defectiunea tehnica.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.