Una vorbim, alta facem. Sau, vorbim împreună şi înţelegem fiecare ce doreşte. Interesul dictează. O regulă valabilă mai ales pentru relaţiile Romaniei cu Ungaria şi în special în privinţa canalului de navigaţie pe Bîstroe şi a Insulei Şerpilor. Dacă în acest ultim caz se aşteaptă decizia Curţii de justiţie de la Haga – deşi Kievul cheltuie sume de bani uriaşe pentru a demonstra că punctul nostru de vedere este greşit, că Insula poate fi locuită şi are drept la ape teritoriale – cu Bîstroe lucrurile sunt mai complicate. Pentru că, în pofida promisiunii preşedintelui Viktor Iuşcenko de a opri lucrările, ele nu doar că au fost reluate, dar canalul va fi repus în funcţiune în luna mai. Ba mai mult, canalul Bîstroe, un pericol pentru flora şi fauna Deltei Dunării, distrugand echilibrul ecologic din acest perimetru aflat în patrimonul mondial, a fost declarat prioritate a guvernului de la Kiev, care a alocat 38 milioane de grivne. Pe acest fundal, autorităţile romane au sesizat, la 23 ianuarie, Comitetul de implementare a Convenţiei de la Espoo, cu privire la nerespectarea de către Ucraina a raportului comisiei internaţionale de anchetă referitor la proiectul Bîstroe.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















