De indata ce campania impotriva Afganistanului va lua sfarsit, SUA si Marea Britanie intentioneaza sa declanseze actiuni comune impotriva a trei noi tinte: Somalia, Sudan si Yemen, au informat importanti oficiali de la Londra si Washington, citati de saptamanalul britanic -The Sunday Times-. Noua etapa a razboiului antiterorist, care va incepe cel mai probabil la sfarsitul lui ianuarie, are acordul presedintelui George Bush si a premierului Tony Blair, iar pregatirile militare sunt in plina desfasurare.
Agenti ai serviciilor de informatii din cele doua tari au facut deja -munca de teren- la fata locului, pentru a aduna informatii cu privire la topografia bazelor teroriste si la pregatirile de aparare a apropiatilor lui Bin Laden – membri Al-Qaida si veterani ai razboiului din Afganistan laolalta -, grupati in tabere de antrenament extrem de periculoase. Saptamanalul citat insista asupra faptului ca, in cadrul operatiunilor de cercetare, Serviciul MI6 (spionajul britanic) a avut un rol foarte important si a colaborat perfect cu CIA, parca pentru a mai compensa divergentele aparute pe ici-pe colo in coalitia antiterorista in timpul atacurilor din Afganistan. Zvonurile spun chiar ca fortele speciale britanice si americane ar fi declansat o adevarata competitie in muntii afgani, al carui premiu este capturarea, viu sau mort, a lui Bin Laden, si ca s-ar fi calcat in picioare suficient de des pentru a da nastere unui scandal de proportii intre Washington si Londra, tinut departe de ochii curiosi ai presei.
Trei Doamne si toti trei…
Viitoarele trei tinte ale campaniei antiteroriste sunt de mult in vizorul Administratiei de la Casa Alba, ele reprezentand un adevarat rai pentru grupari fundamentaliste precum Al-Itihhad (Somalia) sau Armata Islamica (Yemen). Cat despre Sudan, statul african a gazduit organizatia lui Bin Laden intre 1992 si 1996, pe vremea cand islamistul Hassan Turabi, acum in arest la domiciliu, era eminenta cenusie din spatele tronului. Nu trebuie uitat nici atacul terorist sinucigas din Yemen, de anul trecut, cand 17 soldati din Marina americana, aflati la bordul USS Cole, si-au pierdut viata.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















