Autoritatile de la Sofia vor alte oferte, imbunatatite, pentru construirea, la Belene, a unei noi centrale nucleare, cu o capacitate de 2.000 de megawati, proiect estimat la circa patru miliarde de euro. Solicitarea a fost formulata ieri de ministrul bulgar al economiei, Rumen Ovciarov. Conducerea tarii a demarat, la inceputul anului, o serie de negocieri cu compania ruseasca Atomstroieksport (controlata de Gazprom), dar si cu un consortiu din Cehia condus de Skoda JS (detinuta de OMZ, devizie a Gazprom) pentru realizarea a doua unitati de 1.000 de megawati fiecare. Organizatorul licitatiei, compania de stat NETC, a solicitat celor doi ofertanti sa foloseasca un reactor de 1000 de megawati, deja existent, de tehnologie rusa, pentru a devansa termenul stabilit initial – anul 2012 – pentru montarea celui nou. -Preturile cuprinse in oferte sunt apropiate de costul unei centrale noi, ceea ce nu este cazul. Ca atare, NETC a soliciat modificarea tarifelor-, a explicat Ovciarov. In caz contrar, a atras el atentia, -intreaga intelegere, inclusiv proiectul ar putea fi reconsiderate-. Intr-o incercare de a-si rezolva singura problemele, Bulgaria a cheltuit deja, pentru un reactor la Belene, un miliard de euro, dar blocul energetic nu a fost instalat din cauza protestelor miscarilor ecologiste. Ovciarov a repetat ca tara sa va detine o participare majoritara la centrala si a precizat ca Sofia va cere finantare inclusiv de la Banca Europeana pentru Investitii, de la agentia de resort a UE.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info















