Acasă Bref Deservicii secrete

Deservicii secrete

DISTRIBUIȚI

Dupa fuga lui Hayssam si decapitarea sefilor serviciilor secrete vinovate de scaparea teroristului, oficialii au sarbatorit -cea mai grava criza din sistemul de siguranta nationala- (cum i-a zis opozitia) la restaurant, concomitent cu aniversarea ministrului de interne, Vasile Blaga. Raspunzator pentru securizarea frontierelor pe care Hayssam tocmai le penetrase cu succes, ministrul Blaga si-a transformat esecul in bucurie si incompetenta in bairam, invitand toata conducerea PD – in frunte cu presedintele Basescu – la un restaurant libanez. Ca sa nu se indeparteze prea mult de razboiul momentului, pesemne. Trebuie sa fii un munte de nesimtire ca sa-ti arda de petrecere dupa asemenea esec. Vorba lui Blaga: -dati-mi un trup voi, muntilor, pentru strasnicul suflet ce-l port-. De cand au cazut insa capetele serviciilor secrete la picioarele lui Hayssam, toate partidele isi dau cu parerea despre cum ar trebui sa fie viitorii sefi. Cel mai pretentios este dl Dan Voiculescu, care nu va vota -decat oameni profesionisti, cu experienta indelungata in domeniul informatiilor-. Vechi cunoscuti, adica. PNL isi doreste -specialisti, nu oameni politici-, iar PD are in vedere persoane -care si-au inceput cariera profesionala dupa *90-. Interesant! Toti vor specialisti, apolitici si tineri. Destepti nu vrea nimeni. Devenit mai increzator in fortele proprii, cand s-a dovedit Felix, dl Voiculescu a anuntat ca -dorim sa participam singuri la eventualele alegeri anticipate-. Si cine-i impiedica? Toata lumea le doreste asta – pentru ca PC sa se duca in sfarsit acolo unde-l trimite singurul sau procent electoral. Ceva mai prudent, dl Geoana se pregateste de alegeri pentru ca nu cumva sa lase colegilor sai timp de un congres extraordinar, unde sa-si piarda functia. Dl Geoana cere, prin urmare, demisia ministrilor apararii, justitiei si internelor, deplangand in acelasi timp bagajul ponosit cu care pleaca presedintele maine in SUA: -Basescu merge la Washington cu un terorist evadat de sub nasul autoritatilor, cu serviciile secrete decapitate, cu un prim-ministru care solicita retragerea trupelor din Irak, cand America are nevoie de aliati, si cu un ministru al apararii care se afla in proces penal cu un consilier prezidential-. Corect. Doar ca presedintele nu merge la Bush cu cei insirati, ci cu propriii consilieri. Si daca Bush va aprecia schimbarea sefilor serviciilor secrete? Si daca eliminarea lor in ajunul plecarii in SUA reprezinta achitarea unei obligatii mai vechi?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.