In premiera de cand a ocupat fotoliul prezidential, dar si in cei peste 50 de ani ai sai, George Bush a pasit ieri in zona demilitarizata instituita intre cele doua state coreene dupa razboiul din 1950- 1953. Cu privirile atintite spre pamantul nord-coreean, liderul de la Casa Alba, aflat in a cincea zi a turneului sau asiatic, a facut un viraj verbal de 180 de grade pentru a declara ca SUA nu au de gand sa invadeze statul comunist, plasat luna trecuta pe axa raului alaturi de Iran si Irak. Din contra, a afirmat Bush, Washingtonul doreste pace si reunificarea pasnica a celor doua Corei, despartite acum de -frica si garduri barbare de sarma ghimpata-, supravegheate de o parte si de alta de circa doua milioane de soldati.
Totodata, insa, Bush si-a aparat punctul anterior de vedere potrivit caruia statul nord-coreean este -extrem de periculos-, aluzie la fabricarea de rachete balistice si exportul tehnologiei aferente. -Nu-mi voi schimba parerea despre regimul lui Kim Jong Il, pana cand nu-si va elibera propriul popor si nu va accepta propunerile de pace ale unor state precum Coreea de Sud-, a adaugat el, referindu-se si la sugestiile de incepere a unui dialog bilateral neconditionat, avansate recent de Washington.
Sprijin pentru -politica luminoasa-
Impreuna cu liderul de la Seul, Kim Dae Jung, presedintele american a ajuns pana la gara Dorasan, situata la o aruncatura de bat de frontiera fortificata, dupa care a vizitat trupele americane (37.000 de soldati) desfasurate in zona si chiar a luat masa impreuna cu acestea.
Prin prisma declaratiilor sale pacifiste, popasul la Dorasan – gara aflata pe linia ferata ce traverseaza cele doua Corei, reconstruita in partea sudica ulterior summit-ului intercoreean din iunie 2000 – a fost interpretat drept un semnal clar al sprijinului american fata de asa-zisa -politica luminoasa- dusa, in prezent, la Seul, in vederea reluarii colaborarii cu Nordul comunist si sustinuta de mare parte a populatiei. O dovada in acest sens este si promisiunea lui Bush de a continua trimiterea ajutoarelor alimentare pentru populatia nord-coreeana.
In mare, atitudinea afisata in zona demilitarizata a adus aminte de politica predecesorului sau Bill Clinton, cel care a initiat un dialog cu Phenianul.
Nu putini au fost, insa, aceia care au vazut in oprirea de la Dorasan un nou avertisment pentru Phenian, dat fiind ca acesta nici macar nu a inceput lucrarile la calea ferata, in timp ce, asa cum a promis, Sudul se apropie cu pasi mari de finalul reconstructiei. -Daca Phenianul s-ar conecta la aceasta ruta, ar reusi sa trimita un semnal ca doreste o schimbare fundamentala-, apreciaza comentatorii internationali.
Avantajele comerciale ale pacii
Data in folosinta, calea ferata ce traverseaza Peninsula Coreeana ar incuraja comertul bilateral, ar ajuta la revigorarea economiei nord-coreene si ar oferi o noua ruta comerciala exporturilor sud-coreene destinate Chinei, Rusiei si Europei. Avantajele sunt clare: transportul ar dura maxim 16 zile, cu 10 mai putin decat pe mare si ar fi de trei ori mai ieftine. Ruta ar putea fi chiar extinsa pana la Tokyo, o data cu construirea unui tunel submarin intre Coreea de Sud si Japonia.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















