Inca din momentul in care a pasit pe pamant francez, duminica seara, in cadrul primei sale vizite oficiale la Paris ca presedinte american, George W. Bush a facut tot posibilul pentru a dovedi ca nu exista nici o ruptura intre SUA si Europa. Dar, in pofida pregatirilor minutioase, atat el, cat si omologul sau, Jacques Chirac, nu au reusit sa ascunda diferentele de opinie care ii plaseaza pe pozitii diametral opuse.
Dupa discutiile purtate cu Chirac la Palatul Elysee, Bush declara ca -aliatul strategic-, care este compus din Franta si America, va continua lupta impotriva acelor persoane si organizatii care urasc libertatea. Chirac este un bun prieten al meu si al tuturor americanilor, a mai spus presedintele SUA.
Inutile exercitiile de prietenie ale liderului american. Chirac a adus vorba despre disputele comerciale pe punctul de a se concretiza intr-un razboi economic transatlantic in toata regula, printre care chestiunea tarifelor americane la produsele siderurgice importate sau politica agricola (subventiile uriase acordate fermierilor), dar si despre refuzul lui Bush de a ratifica Protocolul de la Kyoto privind incalzirea globala. -Acestea sunt probleme reale, carora trebuie sa le gasim raspunsuri la fel de reale, dupa consultari si negocieri intense-, a precizat Chirac imediat dupa ce Bush declarase ca se simte foarte bine in Franta si ca -sunt mai multe punctele care ne unesc decat cele care ne despart-.
Sesizand discrepanta dintre discursurile celor doi presedinti, corespondentii de presa prezenti la Paris relateaza ca relatia Bush-Chirac, respectiv SUA-Franta, nu este una tocmai fericita, din cauza abordarii diferite a unor chestiuni de genul politicii in Orientul Mijlociu sau a extinderii razboiului antitero in Irak, aceasta fara a mai pune la socoteala diferendele comerciale.
Sacrificiile trecutului
In a doua zi a prezentei sale in Franta, Bush s-a deplasat ieri in Normandia, pentru a comemora soldatii americani cazuti la datorie in al Doilea Razboi Mondial. El a vizitat primul sat francez eliberat de trupele Statelor Unite si un cimitir, in care sunt ingropati peste 10.000 de americani.
Potrivit BBC, calatoria liderului SUA a fost special aranjata pentru a le putea aminti europenilor de sacrificiile facute de americani in timpul razboiului de acum aproape 60 de ani.
Proteste pasnice
Fapt care nu i-a impiedicat pe francezi sa iasa, este adevarat in liniste, pe strazi pentru a protesta impotriva unui presedinte pe care unii il dispretuiesc de-a dreptul, considerandu-l destul de putin dotat din punct de vedere intelectual, arogant si nepriceput in ale politicii. Spre deosebire de Germania, protestele au fost mai pasnice si mai restranse. Doar cateva mii de persoane (4.500 la Paris si 1.100 in Normandia) au manifestat contra politicii lui Bush.
In total, 4.500 de persoane, potrivit Politiei, au manifestat in liniste la Paris, duminica dupa-amiaza, in momentul in care presedintele american isi incepea intrevederea cu presedintele Jacques Chirac, la Palatul Elysee, la scurt timp dupa sosirea sa din Rusia.
Pe multe dintre pancartele purtate de manifestanti se putea citi: -Bush-Chirac-Sharon-Putin, planeta este cea care este asasinata-. Pe altele se putea citi: -Bush-Chirac, voi sunteti teroristii- sau -Enough, enough, enough, greed war Bush- (-Nu razboiului, nu lui Bush-).
La Caen, in Normandia, unde presedintele american s-a deplasat ieri, o alta manifestatie a adunat 1.100 de persoane, potrivit Politiei, la apelul organizatiilor de stanga si extrema-stanga.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















