Congresul Statelor Unite se pregateste sa dezbata un proiect de lege cu privire la -democratia in Republica Belarus-. Documentul, elaborat de doi senatori americani, membri ai Comisiei Helsinki pentru securitate si colaborare in Europa, prevede, printre altele, un substantial sprijin material acordat opozantilor politici ai sefului statului si sanctiuni impotriva presedintelui Aleksandr Lukasenko.
E adevarat, inca nu a fost stabilita data examinarii respectivei initiative legislative. In orice caz, parlamentarii de peste Ocean sunt dispusi sa aloce din vistieria statului nici mai mult, nici mai putin de 40 milioane de dolari pentru dezvoltarea democratiei in aceasta fosta republica sovietica. Bani destinati cu precadere partidelor democratice, organizatiilor neguvernamentale si mijloacelor independente de informare in masa, daca mai exista asa ceva in Belarus. In privinta sanctiunilor, documentul evoca limitarea exporturilor si a investitiilor in economia tarii. Exceptie fac ajutorul umanitar si asistenta medicala. Dupa cum explica autorii proiectului de lege, aceste masuri se impun in primul rand pentru ameliorarea situatiei, dezastruoase, din domeniul drepturilor omului, pentru stoparea unor practici dictatoriale, precum cenzura sau disparitia misterioasa a liderilor miscarii de opozitie. Mai mult, textul evoca ingrijorarea generata la Washington de zvonurile privind stransa colaborare dintre Lukasenko si Saddam Hussein. Prin urmare, presedintele american, George W. Bush, este chemat sa prezinte periodic in fata Congresului informatii legate de aceste subiect. La randul ei, Moscova este sfatuita -sa se foloseasca de influenta exercitata asupra conducerii de la Minsk pentru a sustine si incuraja dezvoltarea democratiei in Republica Belarus-.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















