Home În Lume Cei mai săraci un miliard de oameni au ajuns la limita înfometării

Cei mai săraci un miliard de oameni au ajuns la limita înfometării

DISTRIBUIŢI

Directoarea Programului Alimentar Mondial al Națiunilor Unite (PAM), Josette Sheeran, a avertizat luni la Canberra că lumea în curs de dezvoltare plătește mai mult pentru hrană în pofida încetinirii economiei globale, iar peste 1 miliard de oameni sunt la limita înfometării. Șefa agenției ONU pentru alimentație a afirmat că de vină pentru această degradare gravă a vieții unei șesimi din omenire sunt schimbarea climatică, creșterea costurilor combustibililor și prăbușirea veniturilor a peste 200 de milioane de oameni, care s-au alăturat în ultimii doi ani categoriei celor care au nevoie urgentă de alimente. Sheeran a explicat că este pentru prima oară în istorie când numărul celor afectați de sărăcie extremă depășește cifra de 1 miliard de persoane. Ea a subliniat că, în timp ce prețurile au căzut substanțial pe piețele internaționale din cauza crizei economice globale, prețurile a 80% din bunurile de larg consum au crescut puternic în țările lumii a treia. Directoarea PAM s-a aflat la Canberra pentru semnarea unui acord cu Australia privind un ajutor de 130 milioane de dolari în următorii patru ani pentru programe alimentare în școlile din Asia de sud-est, Africa și posibil America de sud.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.