
China vrea să-și consolideze și chiar să-și depășească actualul nivel de dezvoltare cu noua conducere, dar unii experți consideră noua elită a Partidului Comunist ca fiind mai degrabă conservatoare și mai puțin reformistă. Xi Jinping i-a succedat, ieri, lui Hu Jintao la conducerea Partidului Comunist Chinez (PCC) și, prin urmare, a Chinei, o putere mondială autoritară în plină schimbare, pe care va trebui să o reformeze și să combată corupția galopantă care o amenință, a anunțat agenția Xinhua. Xi, în vârstă de 59 de ani, a apărut în fața presei internaționale în fruntea noului grup de lideri chinezi, "conducerea colectivă", formată din șapte persoane, care va guverna destinele Chinei în următorii zece ani. În zgomotul aparatelor de fotografiat și în fața camerelor de luat vederi din lumea întreagă, Xi a urcat pe scena Palatului Poporului, urmat de șase figuri noi care vor forma nucleul puterii chineze, "comitetul permanent" al Biroului politic al PCC. Întrerupând tradiția, Xi, cu un aer grav dar zâmbitor, după ce și-a prezentat colegii, a susținut un scurt discurs în care a avertizat că el însuși și noua echipă au de înfruntat "responsabilități enorme", recunoscând că PCC se confruntă cu "provocări grave", între care corupția, a subliniat el. Dar noii lideri chinezi s-au mobilizat pentru "a asigura o viață mai bună" poporului, a afirmat el.
Oameni noi, direcții vechi
Mai mulți analiști politici internaționali au opinat că noua echipa nu va schimba cu mult principalele direcții ale Chinei. Deocamdată consider că elementele conservatoare sunt cele care au pus mâna" pe putere, a opinat Willy Lam, specialist în politică chineză la Universitatea Chineză din Hong Kong. "Nu este o echipă pregătită să introducă reforme importante, poate cu excepția domeniului economic având în vedere că acest lucru este o necesitate. În plan politic este vorba de conservatori, precum Liu Yunshan (ministrul pentru propagandă) și Zhang Deijiang (secretarul comitetului Chongqing al PCC) '', a indicat la rândul său Jean-Pierre Cabestan, profesor la Universitatea baptistă din Hong Kong. Noul Comitet Permanent al Biroului Politic al PCC, centru de decizie a puterii în China, a fost redus de la nouă la șapte membri: Xi Jinping, Li Keqiang, Zhang Dejiang, Yu Zhengsheng, Liu Yunshan, Wang Qishan, Zhang Gaoli, în ordinea importanței. Din fostul comitet făceau parte doar Xi Jinping și Li Keqiang. Secretarul general în exercițiu al PCC Hu Jintao își pierde din influență în favoarea celor din "familia" spirituală a fostului număr unu al partidului Jiang Zemin, atât timp cât din noul noul Comitet Permanent al Biroului Politic al PCC nu fac parte reformiști, a subliniat Jean-Pierre Cabestan. Observatori ai scenei politice chineze care au urmărit desfășurarea celui de-al 18-lea Congres Național al PCC (8-15 noiembrie) au notat continuarea influenței lui Jiang Zemin, fost secretar general al PCC în perioada 1989-2002. Acesta a avut un rol primordial în negocierile privind alegerea noii conduceri de partid și de stat în China, conchide AFP.
Dan Marin
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















