In opinia analistilor politici de la Chisinau, vizita pe careVladimir Voronin o incepe astazi in Statele Unite si, implicit, intrevederea acestuia cu presedintele american, George W. Bush, nu este una oficiala sau de stat. Este, spun observatorii, o simpla vizita de lucru, in cadrul careia seful statului moldovean va avea o serie de intalniri, inclusiv un scurt popas la Casa Alba. Mai ales ca, nota in acest sens publicatia -Moldavskie novosti-, nici pana in prezent -nu se stie cine i-a trimit lui Voronin invitatie in SUA, pe baza caruia i-a fost eliberata viza de intrare. Pe coridoarele puterii se afirma ca deplasarea presedintelui peste Ocean a fost organizata de omul de afaceri Boris Birstein-, nota sursa mentionata.
Ei si ce? Esential este ca Voronin va fi primit de presedintele Bush, a venit replica prompta a functionarilor de stat. In ultima instanta, au dreptate. Trebuie mentionat ca, pana de curand, Casa Alba nu s-a aratat deosebit de preocupata de raporturile sale cu Chisinaul. Se pare ca anul trecut Chisinaul ar fi depus eforturi sustinute pentru a organiza o intalnire istorica, dar demersurile nu au gasit ecoul scontat la Washington.
Problema transnistreana
Conform comunicatelor oficiale, Bush intentioneaza sa examineze cu omologul sau de la Chisinau -evolutia reformelor din Republica Moldova-, precum si dorinta acesteia de adancire -a colaborarii cu SUA si cu structurile euro-atlantice-. Nuantand, ambasadorul Americii la Chisinau, Pamela Hyde Smith, explica, la o conferinta de presa, ca autoritatile tarii sale -asteapta din partea lui Voronin raspunsuri clare si precise legate de reformele politice si economice-. Potrivit spuselor sale, un subiect major il va constitui procesul de reglementare a conflictului transnistrean. Nici nu se putea altfel. Merita, poate, amintit ca proiectul OSCE (Organizatia pentru Securitate si Cooperare in Europa) de normalizare a situatiei din stanga Nistrului prin federalizarea Republicii Moldova nu a stins patimile suscitate de un alt plan, a carui existenta a fost dezmintita de Washington si de Moscova, dar care continua sa agite spiritele datorita originalei solutii sugerate: cedarea Basarabiei Romaniei si a Transnistriei Rusiei. Oricum, intr-un recent interviu pentru oficiosul guvernamental -Moldova Suverana-, Voronin afirma ca autoritatile americane -isi dau foarte bine seama ca, atat timp cat in Moldova exista doua armate, doua vami, doua valute, in conditiile in care guvernul de la Chisinau nu controleaza 450 de kilometri din frontiera de stat, tara nu poate promova o politica consecventa-.
-Spatiu de contact-
Toate bune si frumoase, dar cum ramane cu Rusia, careia OSCE i-a permis sa-si mentina pana la sfarsitul anului viitor prezenta militara in Transnistria? Intrebat daca vizita lui la Washington nu va trezi -gelozia- Moscovei, Voronin a respins categoric o asemenea idee, invocand ca argument parteneriatul strategic stabilit intre SUA si Rusia. -Iar Republica Moldova nu poate ramane in afara acestei cooperari-. In acest sens, ziarul partidului de guvernamant, -Comunistul-, aprecia, printre altele, ca -Moldova se afla in albia apropierii a doua mari puteri, si aceasta cooperare devine mai larga si mai profunda in comparatie cu sectorul <ingust> al problemei transnistrene. Moldova contemporana, neutra si indivizibila s-a transformat intr-un proiect comun al Orientului si Occidentului, un nou jalon al colaborarii Rusiei si Europei, Rusiei si SUA. In Occident au fost depuse multe eforturi pentru a se gasi <spatiul de contact> si, spre cinstea Moldovei, ea a reusit sa nu intreprinda nimic din ceea ce ar fi impiedicat sa fie creat acest spatiu-, nota publicatia citata.
Fara indoiala, aprecierea ziarului este exagerata. Numai in ultimul an au existat suficiente momente in politica externa a Chisinaului care au pus la indoiala verticalitatea conducerii comuniste a Republicii Moldova. Este vorba, in primul rand, de relatiile cu Romania. Imediat dupa summitul NATO de la Praga, Voronin s-a grabit sa iasa la rampa, acuzand in gura mare Bucurestiul de cooperare cu separatistii de la Tiraspol. El a cerut Aliantei sa recurga la forta ei de convingere pentru a determina Romania sa-si revizuiasca atitudinea fata de Republica Moldova. O saptamana mai tarziu, Voronin revenea brusc asupra punctului sau de vedere, militand nu doar in favoarea ameliorarii dialogului dintre tarile noastre, dar si a semnarii Tratatului politic de baza. Este clar ca, pe ultima suta de metri, Voronin se straduieste sa-si retuseze imaginea, impodobind-o cu aura politicianului plin de bune intentii. Practic, el a pasat mingea in terenul diplomatiei de la Bucuresti. S-ar putea insa sa fie o simpla manevra conjuncturala.
Execitiu de imaginatie
Ca totul nu este decat o cosmetizare o demonstreaza si faptul ca, pentru prima data in cei 11 ani de la cucerirea independentei, liderii de la Chisinau au proclamat integrarea europeana drept prioritate a politicii lor externe. Asta dupa ce mai-marii europeni de la Bruxelles au dat clar de inteles ca Republica Moldova nu-si va gasi un loc in UE. Oricum, din ordinul lui Voronin, la Chisinau a fost constituita Comisia nationala de integrare europeana. Ce-ar putea insemna asta? Aparitia noii structuri are darul de a induce in eroare, obligand la un exercitiu de imaginatie de genul Republica Moldova a decis, cu adevarat, sa se democratizeze dupa model european. Dar cum faptele vorbesc…
Bani, bani si iar bani
Tragand linie, se poate spune ca Voronin a plecat spre Washington cu lectiile abil si strategic -corectate-, fie si in ultima clipa. De ce asa de tarziu? Probabil, vestea primirii la Casa Alba l-a luat pe nepregatite. Iar pe Voronin il preocupa si ingrijoreaza, alaturi de chestiunea transnistreana, si o alta problema deosebit de stringenta: ajutorul financiar promis de Statele Unite. Numai ca, sublinia saptamanalul -Kmmersant Plus-, -branza este intotdeauna pe bani. Cu alte cuvinte, Chisinaul va trebui, la randul lui, sa plateasca pentru ajutorul de peste Ocean-, avertiza ziarul. -Printre altele, Voronin va semna, in SUA, un acord de colaborare cu americanii, inclusiv in domeniul militar. Washingtonul ar putea folosi Republica Moldova drept exemplu pentru toti cei care inca mai oscileaza in privinta rolului si locului SUA in lume-, nota publicatia din Chisinau.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















