Home În Lume CIA a finanțat ascensiunea lui Hamid Karzai în Afganistan cu milioane de...

CIA a finanțat ascensiunea lui Hamid Karzai în Afganistan cu milioane de dolari

DISTRIBUIŢI

În ultimul an relațiile dintre Casa Albă și liderul de la Kabul, Hamid Karzai, au atins un prag foarte scăzut iar acuzele încep să curgă din toate părțile. SUA și aliații pregătesc în 2014 o retragere în masă din Afganistan în scopul de a lasă frâiele puterii în mâna actualei puteri de la Kabul. Pe acest fundal, cotidianul american New York Times a scris ieri că CIA a livrat în secret, în valize sau rucsacuri, zeci de milioane de dolari, în numerar, președintelui afgan Hamid Karzai, timp de peste un deceniu. "Se numeau «bani fantomă»", a declarat Khalil Roman, un adjunct al directorului cabinetului lui Hamid Karzai în perioada 2002-2005. "Veneau în secret și plecau în secret", subliniază el. Plătiți în schimbul asigurării unei influențe în țară, acești bani ar fi contribuit la amplificarea corupției în Afganistan, potrivit unor foști și actuali oficiali citați de cotidianul newyorkez. "Cea mai mare sursă de corupție în Afganistan erau Statele Unite", a declarat pentru The New York Times un oficial american sub protecția anonimatului. Efectuarea unor plăți în numerar cu scopul obținerii unei susțineri reale sau presupuse de către Statele Unite în Afganistan, dar și în Irak, a mai fost evocată anterior, însă acest articol publicat de The New York Times prezintă primele estimări ale sumelor totale oferite în acest mod. Potrivit publicației, nu exista vreun control asupra sumelor plătite în acest mod de către CIA, care ajungeau la lideri de gherilă sau politicieni – dintre care unii aveau legături cu traficul de droguri sau cu talibanii – cu scopul de spori influența americană. Iranul a efectuat, de asemenea, plăți în numerar similare către unul dintre consilierii apropiați ai lui Hamid Karzai, așa cum a recunoscut președintele afgan în 2010, amintește cotidianul. Însă Teheranul a încetat aceste plăți, în timp ce cele din partea CIA continuau, mai scrie publicația.

Noi sume promise după retragere

După ce a oferit Afganistanului zeci de miliarde de dolari, comunitatea internațională a promis, în iulie 2012, să îi furnizeze suma suplimentară de 16 miliarde de dolari până în 2015, pentru a ajuta țara să depășească etapa retragerii forțelor NATO, însă a prevăzut condiții stricte pentru acordarea acestui ajutor. Luna trecută, Karzai afirma că Statele Unite au reluat negocierile cu insurgenții talibani afgani, discuțiile desfășurându-se în Qatar. Atunci, purtătorul de cuvânt al talibanilor, Zabihullah Mujahid, a negat că negocierile cu Statele Unite au fost reluate. "Talibanii resping cu vehemență declarațiile lui Hamid Karzai", a spus el. Până în prezent, Statele Unite nu au comentat declarațiile.

Dan Marin

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.