Home În Lume Cine salveaza tezaurul de la Bactria?

Cine salveaza tezaurul de la Bactria?

DISTRIBUIŢI

Actiunea militara americana impotriva teroristilor din Afgansitan ofera din ce in ce mai multe ocazii pentru lansarea unor informatii aproape incredibile prin continutul lor aflat la granita dintre basmele orientale si fictiunile americane. Cotidianul britanic -The Times- scria in varianta sa online de ieri despre ingrijorarea expertilor de arta cu privire la soarta tezaurului de la Bactria. Un specialist in -mostenirea culturala asiatica- de la UNESCO, Christian Manhart, avertizeaza lumea intreaga de pericolul ajungerii acestui tezaur in mainile talibanilor.

Si pana in prezent s-a vorbit mult despre bogatiile Afganistanului, ajunsa in situatia in care se afla doar din cauza razboiului si a ineficientei liderilor care s-au peridat la conducerea tarii. Pe langa bogatiile pamantului afgan – metale si pietre pretios – se pare ca sub palatul prezidential din Kabul a fost ingropat un tezaur de o valoare aproape inestimabila, datand de acum circa 2000 de ani. Cunoscut sub numele de Tezaurul de la Bactria – pentru ca a fost descoperit probabil, in nordul Afganistanului in localitatea cu acelasi nume – colectia ar contine in jur de 20.000 de statuete din aur, bijuterii cu pietre pretioase si alte ornamente, se pare si o coroana extrem de pretiosa cu pietre scumpe si perle rare.

Pentru ca povestea sa para si mai interesanta, se spune ca un fost lider comunist, marioneta a sovieticilor, presedintele Najibullah ar fi pus comoara la pastrare intr-un loc sigur, inchis cu sapte lacate si, desigur cu sapte detinatori de chei care stiu despre locul si valoarea tezaurului. -Comentatorii- britanici spun ca cel putin trei dintre cei care stiu de secret si detin cheile comorii, printre care si Najibullah, au murit deja.

Conform altor variante ale povestii, care se pare ca circula si la Kabul, una dintre chei se afla chiar la rusi. Cei mai pesimisti spun ca acestia au inlocuit comoara cand au plecat din Kabul si ca acum cele sapte lacate si usile blindate pazesc niste falsuri fara nici o valoare.

Profesorul rus care ar fi participat la excavarea tezaurului din nordul Afgansitanului crede ca piesele colectiei au ajuns de mult in mainile colectionarilor din Japonia, Marea Britanie si Statele Unite sau au fost furate de trupele de razboi. Acelasi profesor rus care a fost de fata in 1978 la descoperire, spune ca a fsot imposibila o evaluare istorica sau artistica a comorii.

Reprezentantii UNESCO sustin ca au oferit armatei americane harti cu cele mai importante locuri culturale din Afganistan, pentru a evita distrugerea acestora. Astfel, Palatul Prezidential, Ministrul Informatiilor si Culturii sunt locuri in care se pare ca au fost stocate valori istorice si culturale deosebit de importante pentru civilizatia asiatica.

Alte variante ale povestii spun ca tezaurul a ajuns de mult in mainile teroristului Ussama Bin Laden, care l-ar fi trimis peste granita, in Pakistan, unde oamenii sai astepta semnalul vanzarii pieselor, una cate una. Specialisti istoriei culturale ale Orientului urmaresc insa piata neagra a obiectelor de patrimoniu si spun cu siguranta ca nici o piesa componenta a Tezaurului de la Bactria nu a fost oferita spre vanzare.

Se pare insa ca Muzeul din Kabul, bombardat (in 1993) si vandalizat, a fost jefuit si multe piese valoroase au fost distruse. O parte a vinei o poarta insa chiar UNESCO, pentru ca nu a facut prea multe pentru a proteja mostenirea culturala afgana. Se pare ca tocmai aceasta organizatie a fost cea care a blocat, in 1999, trimiterea pieselor in Elvetia, in ciuda faptului ca se ajunsese la un acord in acest sens cu presedintele in exil al Afganistanului, liderii Aliantei Nordului si chiar o parte a reprezentantilor talibanilor. UNESCO se apara si spune ca salvarea obeictelor nu a fost posibila pentru ca de fapt, nu a existat nici o intelegere si, in plus, se temea de posibilitatea ca factiuni talibane rivale sa atace convoiul care ar fi urmat sa transporte piesele.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.