Home În Lume Confuzie politica in Ucraina

Confuzie politica in Ucraina

DISTRIBUIŢI

Daca si-a imaginat cineva ca, la aproape doua luni de la instalarea la Kiev, dupa trei luni de criza politica a guvernului condus de premierul Viktor Ianukovici, apele s-au domolit, tensiunile si ambitiile s-au stins, s-a inselat. Blocul proprezidential -Ucraina noastra- a anuntat ca trece in opozitie si isi retrage ministrii. Cei vizati nu s-au aratat gata sa dea curs invitatiei. Departe de aceste probleme, presa tragea semnale de alarma in legatura cu pericolul pe care-l reprezinta Romania dupa intrarea ei in UE.

Ce determinat partidul presedintelui Viktor Iuscenko sa treaca in opozitie? Fuga de responsabilitate, au raspuns analistii. Responsabilitate atat fata de comunitatea internationala, puternic dezamagita de evolutia Ucrainei, dar si fata de propriii alegatori. Iuscenko si formatiunea lui nu au reusit sa-l convinga pe Ianukovici si pe oamenii lui ca aderarea la NATO este o necesitate. In plus, -Ucraina noastra- vrea sa scape de eventualele critici si nemultumiri populare pentru majorarea tarifelor la servicii comunale, urmare a cresterii preturilor, pentru populatie, la gaze naturale. O masura adoptata, de altfel, inainte ca Ianukovici sa fie numit prim-ministru. Acum, din bancile opozitiei privesti totul cu detasare, putand in calm sa te ocupi de ducerea mai departe a jocurilor politice. Pentru ca expertii se tem ca Ianukovici a fost doar etapa unui plan mult mai amplu. Un plan menit sa-i readuca lui Iuscenko prerogativele pierdute dupa intrarea in vigoare a reformei politice prin care Ucraina a devenit republica parlamentar-prezidentiala. Ca un garant al stabilitatii in tara, Iuscenko le-a cerut politicienilor sa continue tratativele de creare a unei -mari coalitii- dupa model german. Intr-un fel de raspuns, Ianukovici a afirmat ca vrea sa formeze preconizata coalitei doar cu Iuscenko, in timp ce primul opozant al Ucrainei, Iulia Timosenko, l-a invitat pe presedinte la o stransa colaborare.

Atentie la Romania

Straina parca de framantarile de la varful puterii in stat, presa a continuat, la randul ei, sa intoarca pe toate fetele acceptul Comisiei europene de a primit Romania si Bulgaria in UE la 1 ianuarie 2007. Intr-un foarte amplu articol dedicat subiectului, ziaristul Aleksandr Motinpak, comentator politic din Cernauti, a stabilit ce castiga si ce pierde Ucraina din intrarea vecinei ei din sud-vest in UE. La primul punct: -garantia ca Romania nu va mai ridica problema reviziuirii granitelor si restabilirii <adevarului istoric>-, referire la regiunea Cernauti; -crearea de noi perspective de dezvoltare a colaborarii transfrontaliere, consecinta a includerii regiunii Cernauti pe lista zonelor care vor beneficia de finantare din fondurile structurale ale UE in cadrul Programului de Vecinatate <Romania – Ucraina – Moldova>-. Capitolul puncte negative este ceva mai cuprinzator. In linii mari, el da glas temerilor unora si altora ca, odata intrata in marea familie europeana, Romania, -diplomatia de la Bucuresti, va intra in posesia unei tribune mai influente pentru a comunica Ucrainei pretentiile, observatiile si propunerile ei vizavi de situatia comunitatii romanesti-. In plus, sustine jurnalistul ucrainean, -in noul ei statut politic, Romania va juca rolul unui fel de partener mai mare al Ucrainei, care detine dreptul moral, psihologic si politic de a-si dadaci si invata vecinul cum trebuie asigurate drepturile minoritatilor nationale pe teritorul lui-. Concluzia fiind ca -nu trebuie sa ne mire daca peste unu-doi ani, de la inaltele tribune de la Bruxelles si Strasbourg, Ucraina va fi apostrofata pentru incalcarea drepturilor minoritatilor etnice. Elita politica de la Bucuresti stie care sunt interesele lor!-.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.