Home În Lume Consilier din Lombardia, complicele mafiei calabreze N’Drangheta

Consilier din Lombardia, complicele mafiei calabreze N’Drangheta

DISTRIBUIŢI

Un consilier regional al Lombardiei din provincia Milano a fost arestat și încarcerat ieri pentru complicitate în asociere de tip mafiot cu N'Drangheta, mafia calabreză, a anunțat pesa italiană. Domenico Zambetti, în vârstă de 60 de ani, este acuzat că a "cumpărat" – în schimbul sumei de 50 de euro unul – aproximativ 4.000 de voturi la alegerile regionale din 2010, în urma cărora a obținut un avans de 11.217 voturi. Potrivit anchetatorilor, el ar fi plătit această sumă de 200.000 de euro în mai multe tranșe către doi lideri mafioți, dintre care unul este un patron de cluburi de noapte condamnat în trecut pentru trafic de droguri, un mafiot cunoscut. În total, aproximativ 20 de persoane au fost arestate în cadrul acestei operațiuni, inclusiv un bărbat, Ambrogio Crespi, acuzat că se ducea să obțină voturi în cartiere de la periferia orașului Milano, în baza numeroaselor sale contacte cu mafia. Este vorba despre o nouă lovitură suferită de bogata regiune Lombardia, al cărei președinte, Roberto Formigoni, membru al partidului lui Silvio Berlusconi, Poporul Libertății (PdL), este vizat de o anchetă pentru corupție în atribuirea de contracte publice în sectorul sănătății. treisprezece oficiali din cadrul Guvernului regional și Parlamentului regional din Lombardia sunt anchetați, unii pentru primire de mită. Formigoni este suspectat de către magistrați că a primit vacanțe de lux și la bordul unor iahturi de la unul dintre prietenii săi, omul de afaceri Pierangelo Dacco, încarcerat în cadrul acestei anchete. În schimbul acestora, potrivit magistraților, Formigoni ar fi influențat aprobarea unor ajutoare către Fundația Maugeri, o clinică privată din Pavia (nord), care l-a însărcinat pe Daco să intervină pe lângă acesta.

Olga Dumitrescu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.